Antena Căutare

Schimbare uriașă în Codul Rutier! Categoria de șoferi care își va putea recupera permisul auto de până la trei ori mai repede

Codul Rutier ar putea deveni mai blând faţă de cei care îl încalcă. Şoferii care rămân 60 sau 90 de zile fără permis l-ar putea obţine înapoi după doar o lună.

Codul Rutier ar putea deveni mai blând faţă de cei care îl încalcă. Şoferii care rămân 60 sau 90 de zile fără permis l-ar putea obţine înapoi după doar o lună.

De luni până vineri, la sediul Brigăzii Rutiere se face coadă în fiecare dimineaţă pentru că foarte mulţi şoferi vin să susţină examenul de reducere a perioadei de suspendare a permisului de conducere. Ei trebuie să aibă la ei un pix, buletinul şi să răspundă corect la 13 din cele 15 întrebări.

Potrivit actualei legi, şoferii au voie să beneficieze doar o dată la trei ani de această reducere, lucru considerat nefiresc de către deputaţi. Aleşii spun instanţele sunt supraaglomerate de şoferii care contestă astfel de sancţiuni şi vor să le ofere posibilitatea celor care încalcă legea să scape cu pedepse mai blânde.

„Dacă depăşeşti viteza legală cu peste 70 de kilometri peste viteza legală prevăzută, ai dreptul la reducere ori de câte ori te prind. Dacă depăşeşti cu mai mult de 70 de kilometri, ai dreptul o dată pe an”, a explicat deputatul Costel Dunavă.

Vor fi păstrate, însă, restricţiile actuale instituite pentru cei care comit abateri grave ori accidente cu victime.

„Nu va fi acordată celor care au fost implicaţi într-un accident rutier din care au rezultat doar pagube materiale şi la momentul respectiv s-a constatat că au condus sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.

Şoferii spun că o astfel de măsură este benefică, mai ales pentru cei care au nevoie de permis pentru a putea lucra.

Potrivit actualului Cod Rutier, permisul se suspendă pentru 30 de zile dacă nu acordaţi prioritate pietonilor sau altor vehicule sau depăşiţi neregulamentar. 60 de zile vor rămâne fără permis cei care trec pe culoarea roşie a semaforului şi produc un accident rutier, iar 90 de zile rămân pietoni cei prinşi băuţi la volan sau depăşesc cu mai mult de 50 de kilometri viteza maximă admisă pe acea porţiune de drum.

Mai multe detalii, în clipul de mai sus din „Observator”.

Vrei să îți iei o mașină hibrid? Alfă care sunt principalele avantaje și dezavantaje.... Utilajele agricole de care fermierii au nevoie în 2019 și de unde le pot procura...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x