Ministerului Apărării se află în căutare de rezervişti voluntari. Procesul de selecţie a început deja, iar pregătirea durează nouă săptămâni. Apoi, rezerviştii militari pot continua să lucreze în orice domeniu şi primesc lunar şi câteva sute de lei din partea Armatei Române.
Începe prima zi de instrucţie a unui rezervist voluntar. După ce schimbă hainele de civil cu echipamentul pus la dispoziţie de unitatea militară, urmează prima lecţie: locul în formaţie şi poziţia drepţi.
Cu exerciţiu toate comenzile ajung să fie un reflex, spun militarii Batalionul 2 Infanterie Călugăreni. Urmează lecţia care-i atrage cel mai mult pe rezerviştii militari: mânuirea armelor.
La instrucţie ajung toţi cei care au trecut de vizita medicală. Se pot înscrie atât femeile cât şi bărbaţii, cu vârstele cuprinse între 18 şi 55 de ani.
Programul a început în 2017 şi de la an la an sunt tot mai mulţi candidaţi, spun cei din Ministerul Apărării.
Anul acesta sunt peste 1.300 de locuri pentru rezerviştii voluntari în unităţi militare din 20 de judeţe. Se pot înscrie până pe 23 august.