O taxă pe mizeria făcută de animale a fost impusă de primarul comunei Grădiștea din Călărași. Sătenii se plâng că sunt nevoiți să plătească mulți bani și amenință că își vor sacrifica animalele.
Sătenii din comuna Grădiștea trebuie să plătească pentru mizeria lăsată în urmă de porci, de cai şi chiar de pui. Ei au de plătit între 36 şi 370 de lei pe an, pentru fiecare animal, în condițiile în care cresc animalele pentru consum propriu.
Cu 30 de păsări, un cal, o vacă, vițel și 3 porci, o familie din Grădiștea, Călărași, ar avea de plată cam 2500 de lei pe an, noua taxă pe gunoiul lăsat de animale. Suma este cu mult peste posibilităţile acestei familii cu 8 membri, potrivit observator.tv.
„Eu zic să dai, dar nici chiar aşa. Dacă duceam de la toate animalele din curte aşa, 2 milioane, era ceva, dar daca mai am şi oi, am şi porci, unde se ajunge, la 6 milioane?”, spune un localnic.
„Uitaţi aici, la ovine, au fost 4203 capete ori 0,800 tone pe cap. A rezultat la total ovine 3500 de tone, uitaţi că am impartit la erbivore la 2. Am facut pe toate animalele de aici acest calcul ne-a rezultat 7188 de tone”, a calculat Constantin Corbu, Primarul Comunei Grădiștea.
Tot prin calcul au fost stabilite şi noile taxe. Astfel, gosopodarii sunt nevoiţi să plătească între 50 de bani pentru un pui şi 370 de lei pentru un cal. Caprele şi oile îi costă câte 36 de lei pe an, porcii 72 de lei, iar vacile 324 de lei.
„Păi ce mai ţii porc, frate, atunci? Mă duc să-l cumpăr şi cu asta, basta! Un milion și jumătate numai la gunoi, dar cât mănâncă, nu socotesti și banii aia?, a mai spus un localnic.
Banii proveniţi din noua taxă vor fi folosiţi pentru întreţinerea rampei de gunoi.
Primarul recunoaşte că sumele votate de consilieri sunt cam mari, motiv pentru care plănuieşte să le înjumătăţească la următoarea şedinţă de Consilul Local.
Astfel de situaţii am putea vedea în curând în toată ţara. Pentru că nu am respectat directivele Uniunii Europene de a recicla gunoiul pe care îl producem şi de a închide gropile neconforme, Ministerul Mediului obligă acum toate autorităţile locale să se alinieze normelor de poluare. Totul, pe cheltuiala românilor.