Accident mortal după inaugurarea oficială a celei mai mari piste pentru sporturi cu motor din ţară, în Mureş.
Un bărbat de 58 de ani şi-a pierdut viaţa după ce s-a răsturnat cu motocicleta chiar în timp ce pleca de la arenă. Viteza prea mare i-ar fi fost fatală bărbatului
La câţiva metri de motocicleta care i-a adus sfârşitul, medicii încearcă imposibilul. Timp de aproape o oră, au făcut tot ce le-a stat în putiinţă să-l salveze pe bărbatul de 58 de ani. În zadar, însă. Era deja în stop-cardiorespirator când au ajuns echipajele de salvare şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.
Accidentul a avut loc chiar după lansarea celei mai mari piste pentru sporturi cu motor din ţară, în localitatea Cerghid. Cuprins probabil de adrenalina pe doua roţi cu care rulase pe circuit, motociclistul ar fi intrat cu viteză prea mare într-un viraj în timp ce se deplasa dinspre arenă spre ieşirea în drumul principal.
Un bărbat de 58 de ani din comuna Sânpaul, în timp ce conducea un motociclu, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a căzut în albia râului din zonă.
Poliţiştii au deschis acum un dosar penal în acest caz. Prezent şi el la evenimentul dedicat celor pasionaţi sportul pe două sau patru roţi, multiplul campion la automobilism, Titi Aur, a declarat că România are nevoie de introducerea cursurilor de conducere defensivă, prin care şoferii să fie educaţi să nu ajungă în situaţii limită.