Trei persoane, între care și un copil, au avut parte de un sfârșit crunt, după ce un autoturism și un TIR s-au ciocnit frontal, pe DN 15, în județul Mureș, între localitățile Stânceni și Ciobotani.
Potrivit IPJ Mureș, șoferul unui autoturism înmatriculat provizoriu în Mureș, care se deplasa pe direcția Reghin-Toplița, ar fi intrat, luni, pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, înmatriculat în județul Harghita, care circula din sensul opus, potrivit Antena 3.
În urma impactului au murit șoferul mașinii și doi pasageri - o femeie și un copil.
Traficul în zonă este restricționat, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.