Trusele de prim ajutor din maşini sunt o necunoscută pentru majoritatea şoferilor. Chiar dacă suntem obligaţi prin lege să intervenim atunci când suntem martorii unui accident, nu ştim cum să o facem.
Şi uneori nici nu avem cu ce. În urmă cu două săptămâni, pe o autostradă din Italia, un român a ţinut în viaţă doi oameni cu ajutorul trusei medicale din TIR-ul pe care-l conducea. În România, cinci oameni mor în fiecare zi pe şosele.
În cazul în care suntem martorii unui accident rutier cu victime, trebuie, în primul rând, să sunăm la 112. Dar, până la venirea ambulanţelor, putem face ceva. Putem acorda primul ajutor.
În trusa obligatorie din orice maşină, găsim pansamente pentru răni, folie izotermă pentru izolarea unui pacient ars sau în hipotermie, faşă elastică pentru imobilizarea luxaţiilor sau a fracturilor, comprese sterile, mănuşi, o foarfecă şi, extrem de important, instrucţiuni.
Nu prea aveţi timp, dacă e o urgenţă, să citiţi toate astea. Instrucţiunile ar fi bine să le citim înainte. Orice hemoragie, de la medie spre mare, trebuie oprită cât de repede posibil - Diana Iordache, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov
Amenda pentru nerespectarea regulilor este de 725 de lei. În timp ce o trusă de prim ajutor costă între 30 şi 100 de lei.
Există totuşi speranţă: sunt şi şoferi care ştiu unde se află trusa medicală şi cum să o folosească.
La fel de important este să faceţi un curs de prim ajutor, pentru a interveni corect în caz de urgenţă.
Atunci când se produc accidente rutiere, nu doar că putem, ci avem obligaţia să intervenim. Avem obligaţia să acordăm primul ajutor. Numai anul acesta, 19 mii de şoferi au fost amendaţi pentru lipsa sau expirarea trusei medicale din maşini.
Citește mai mult pe Observator.tv!
Amendă record încasată de un șofer teribilist, de 23 de ani! A fost urmărit de trei echipaje de poliție și a rămas și fă... Noua taxa auto, amânată iar! Ce se întâmplă de la 1 ianuarie 2019...