Antena Căutare

Un scurt circuit ar fi fost cauza incendiului de la Mânăstirea Râmeţ din Alba

Au fost 14 ore de foc la Mânăstirea Râmeţ din Alba. Atât a durat pânâ când pompierii au reuşit să oprească focul care risca să curprindă întregul aşezământ ortodox, unul dintre cele mai vechi din Transilvania.

Au fost 14 ore de foc la Mânăstirea Râmeţ din Alba. Atât a durat pânâ când pompierii au reuşit să oprească focul care risca să curprindă întregul aşezământ ortodox, unul dintre cele mai vechi din Transilvania.

Măicuţele au văzut primele fumul gros şi au încercat să-l stingă, până când au venit pompierii.

Pompierii au ajuns greu, din cauza drumului de munte. Jumătate din acoperişul clădirii în care se aflau chiliile călugăriţelor, camerele pentru pelerini şi bucătăria erau arse deja.

Zeci de pompieri din două judeţe au luptat cu focul, până târziu în noapte. Din fericire, nu au fost victime. Impresionaţi, credincioşii au venit cu ajutoare la mănăstire.

"Grãdina Raiului" din Apuseni, cum este numită Mănăstirea Râmeţ, este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Transilvania. Construit la începutul secolului al 13-lea, aşezământul are şi o valoroasă colecţie de cărţi şi icoane vechi. Biserica mănăstirii nu a fost afetată de incendiu.

O vijelie cu aspect de tornadă a răvăşit o comună întreagă din Moldova... Inspectorii ANPC au luat la puricat comercianții în cazul apelor minerale şi a băuturilor carbogazoase...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x