Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, două atenţionări Cod galben de ploi şi vijelii care vizează mare parte din ţară până sâmbătă seara. Astfel, primul Cod galben a fost emis pentru 20 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării şi este valabil de vineri seara de la ora 21:00 până sâmbătă dimineaţa la ora 9:00.
În Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, vestul şi nordul Transilvaniei şi local în Carpaţii Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.
În după-amiaza zilei de vineri, astfel de fenomene se vor semnala temporar şi în regiunile estice şi sud-estice, însă pe arii mai restrânse.
Cum va fi vremea sâmbătă, 3 august
Pentru ziua de sâmbătă, a fost emis un alt Codul galben care vizează 29 de judeţe din centrul, nordul, estul şi sud-estul ţării.
În intervalul orar 9:00 - 21:00, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei şi local în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 50...70 l/mp.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, local în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 50...60 km/h
Cod galben de instabilitate atmosferică în zeci de judeţe, până sâmbătă seară. Cantităţile de apă pot depăşi 70 de litri... Vremea 5 - 11 august 2019. Instabilitate atmosferică pe arii extinse și temperaturi în creștere...