Antena Căutare

În această toamnă, la Antena 1, Liviu Vârciu este prezentatorul show-ului „Ham talent”

„Acest show avea nevoie de un translator priceput, iar eu sunt unul dintre puținii oameni care pot vorbi cu animalele”, glumește Liviu Vârciu, foarte încântat de faptul că, în această toamnă va prezenta la Antena 1 „Ham talent”, un show cu pedigree de vedetă.

„Acest show avea nevoie de un translator priceput, iar eu sunt unul dintre puținii oameni care pot vorbi cu animalele”, glumește Liviu Vârciu, foarte încântat de faptul că, în această toamnă va prezenta la Antena 1 „Ham talent”, un show cu pedigree de vedetă.

Rolul i se potrivește mănușă lui Liviu, un mare iubitor de animale, dar în special de câini. Din dragoste pentru un câine, a dormit, în adolescență, o noapte în scara blocului. „Am primit primul meu câine de la cel mai bun prieten, când aveam 14 ani. Era un ciobănesc german, pe care l-am botezat Mike. Mama mi-a spus că nu are ce să caute câinele în casă, a zis să îl scot afară, eu i-am spus că dacă pleacă el, plec și eu. Nu m-a crezut. Așa că am dormit o noapte cu el în scara blocului. Norocul meu a fost că mama și-a dat seama că nu are cu cine să se înțeleagă, așa că m-a lăsat cu el în casă”, își amintește cu nostalgie Liviu. „A trăit 12 ani și a fost cel mai tare câine”, povestește prezentatorul show-ului „Ham talent”. În prezent, Liviu are doi câini: un amstaff și un buldog francez, pe care îi iubește ca pe ochii din cap.

Oricine merită o șansă la celebritate, fie că este patruped sau înaripat, blând sau fioros, cu blană sau pene. Cei care și-au înnebunit deja prietenii cu poveștile despre cât este de extraordinar necuvântătorul lor vor fi protagoniștii unui show cu pedigree de vedetă. Antena 1 a căutat animale de companie care să ia piuitul oricărui telespectator care va privi noul show realizat de postul de televiziune din Băneasa. Din cea mai haioasă competiție a necuvântătoarelor nu vor lipsi nici înaripatele, nici patrupedele pentru că animalele vor face un show să moară capra vecinului.

Articolul continuă după reclamă

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Ham Talent nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/ham-talent/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/hamtalent/?fref=ts , iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: https://goo.gl/Xezxeo.

Citește și
Un semnal misterios venit din spaţiu, dovada că există extratereștri?! Mesajele se repetă la fiecare 16 zile
Un semnal misterios venit din spaţiu, dovada că există extratereștri?! Mesajele se repetă la fiecare 16 zile
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câinele s-a strecurat în patul stăpânei și a mirosit-o! Animalul și-a dat seama că e pe moarte și a salvat-o!
Câinele s-a strecurat în patul stăpânei și a mirosit-o! Animalul și-a dat seama că e pe moarte și a salvat-o!
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x