Pentru Liviu Vârciu, cuvântul „oboseală” nu a existat cât timp a filmat preselecțiile show-ului „Ham talent”.
„Sunt un mare iubitor de animale, am crescut de mic înconjurat de ele, m-am simțit extraordinar în culise și pe scenă, unde am fost asaltat de necuvântătoare cu blană, pene și foarte mult talent. Nu pot decât să mă bucur că am norocul să prezint o emisiune în care nu mi-a lipsit nimic din ceea ce mă face să mă simt acasă”, declară prezentatorul emisiunii.
Că Liviu se simte atât de bine pe scena care aduce în lumina reflectoarelor animalele de companie nu a fost un secret nici pentru public, nici pentru juriu și nici pentru echipa de producție. Într-o seară, deranjat că filmările s-au încheiat, Liviu nu se mai dădea dus din platoul emisiunii, așa că a fost luat pe sus, la propriu, cu tot cu canapea, de câțiva colegi din echipă.
Cu cine se înțelege Liviu cel mai bine, ce porecle le-a găsit membrilor juriului, pe cine a pus ochii, cu cine se tachinează și pe cine îl face să se umfle cel mai mult în pene, duminică, de la 20:30, când Antena 1 difuzează prima ediție a show-ului „Ham talent”.