Antena Căutare

Cornel Păsat și-a dorit să vadă situl arheologic unde s-au descoperit tăblițele de la Tărtăria

Cornel Păsat, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea diseară, de la ora 20.00, la “Ie, Românie”, în căutare de fete frumoase și de localnici talentați din Transilvania, spune că este foarte pasionat de istorie și că ori de câte ori are ocazia merge să vadă cetăți, castele, muzee, ruine, situri arheologice.

Cornel Păsat, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea diseară, de la ora 20.00, la “Ie, Românie”, în căutare de fete frumoase și de localnici talentați din Transilvania, spune că este foarte pasionat de istorie și că ori de câte ori are ocazia merge să vadă cetăți, castele, muzee, ruine, situri arheologice.

Îmi pare tare rău că nu am reușit să văd situl unde s-au descoperit tăblițele de la Tărtăria (n.n. tăblițele ar data din anul 5.500 î.Hr. și ar reprezenta cea mai veche formă de scriere din lume), descoperite aici, în zonă. De asemenea, îmi pare rău că timpul nu mi-a permis să văd cetatea dacică de la Căpâlna de aici, din județul Alba. Mi-aș fi dorit mult să ajung acolo. Sunt pasionat de istorie, îmi place să vizitez cât mai multe locuri istorice, cetăți, ruine... Când călătoresc alături de soția mea, mereu îmi spune că o duc să-i arăt... pietre”, spune coregraful care, în curând, va deveni tătic.

Alături de Alina Pușcaș, Cornel Păsat va căuta diseară, la Antena 1, cele mai frumoase și harnice fete de la sat și cei mai talentați localnici din Transilvania pe care, ulterior, va trebui să-i convingă să vină la preselecțiile de la Căminul cultural din Săsciori. Cei mai buni dintre ei vor fi jurizați, în cadrul aceleiași ediții, de Andreea Bălan, Nicolai Tand și Cosmin Seleși, veniți special de la București. Cel mai talentat localnic va primi pe loc 1.500 de lei, iar cea mai mândră fată va câștiga 5.000 de lei și se va califica în Marea Finală “Ie, Românie”, care va avea loc la București și va reuni toate câștigătoarele din regiunile istorice în care va ajunge caravana condusă de Mircea Radu.

Cine va fi declarată cea mai frumoasă fată din Transilvania, dar și cine va fi ales cel mai talentat localnic, telespectatorii Antenei 1 vor vedea diseară, de la ora 20.00, într-o nouă ediție “Ie, Românie”.

Articolul continuă după reclamă
Alina Pușcaș și-a tratat durerile în gât cu pălincă de la Căpâlna: „Am băut un păhărel"... Aventura "Ie, Romanie" continuă în Transilvania! Ce fete mândre și vrednice va găsi Mircea Radu?...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Emisiunea ,,IE, Românie” explorareaza cele mai frumoase zone cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie țara. Fiecare va avea doi invitați speciali- două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutarea de fete frumoase și oameni talentați. După preselecții, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului. In ultima săptămână, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. 

Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/ie.romanie/

Citește și
Apariţie incendiară în curtea unei şcoli din Mureş. Andreea Bălan a urcat pe scenă, înconjurată de copii de toate vârstele
Apariţie incendiară în curtea unei şcoli din Mureş. Andreea Bălan a urcat pe scenă, înconjurată de copii de...
Lauren Sánchez a dictat moda iernii. Ținuta de 10.000 de dolari care a atras toate privirile
Lauren Sánchez a dictat moda iernii. Ținuta de 10.000 de dolari care a atras toate privirile Catine.ro
Denisa, câștigătoarea “Ie, Românie” – Crișana, este studentă la Matematică. Emisiunea prezentată de Mircea Radu a ajuns la final
Denisa, câștigătoarea “Ie, Românie” – Crișana, este studentă la Matematică. Emisiunea prezentată de...
Sıla Türkoğlu s-a retras din cel de-al treilea serial și acum își petrece vacanța la Londra. Ce fotografii a publicat vedeta
Sıla Türkoğlu s-a retras din cel de-al treilea serial și acum își petrece vacanța la Londra. Ce fotografii a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român căutat internațional face live-uri pe TikTok după ce ar fi bătut un YouTuber italian în metroul din Roma
Un român căutat internațional face live-uri pe TikTok după ce ar fi bătut un YouTuber italian în metroul din Roma Libertatea.ro
Cât a plătit Ioana Țiriac pentru a fi martoră la un moment istoric. Fiica magnatului român nu s-a uitat la bani
Cât a plătit Ioana Țiriac pentru a fi martoră la un moment istoric. Fiica magnatului român nu s-a uitat la bani AntenaSport
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie să își încerce identitatea, să vadă ce dorește…”
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie... Elle
Ce salariu ar avea Laurențiu Reghecampf pe lună dacă acceptă oferta din Sudan! Acum are 15.000 de euro
Ce salariu ar avea Laurențiu Reghecampf pe lună dacă acceptă oferta din Sudan! Acum are 15.000 de euro Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cornulețe fragede cu vanilie și migdale măcinate. Rețetă pentru sărbătorile de iarnă
Cornulețe fragede cu vanilie și migdale măcinate. Rețetă pentru sărbătorile de iarnă HelloTaste.ro
Pământul se scufundă în Turcia. Explicația fenomenului înspăimântător care se extinde acum în toată țara
Pământul se scufundă în Turcia. Explicația fenomenului înspăimântător care se extinde acum în toată țara Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 10 decembrie 2025. Vărsătorii caută conexiuni autentice. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 10 decembrie 2025. Vărsătorii caută conexiuni autentice. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Sfârșitul „Lumii libere”. Europa se transformă în Trumpistan sau rămâne fără protecție americană
Sfârșitul „Lumii libere”. Europa se transformă în Trumpistan sau rămâne fără protecție americană Jurnalul
Nicușor Dan, prima reacție după documentarul Recorder despre justiția din România
Nicușor Dan, prima reacție după documentarul Recorder despre justiția din România Kudika
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București Redactia.ro
Orașul în care pensionarii trăiesc
Orașul în care pensionarii trăiesc "ca niște regi" cu doar 1.000 de € pe lună. Clima și preţurile i-au convins Observator
6 medicamente care nu se combină bine cu suplimentul de vitamina D, potrivit farmaciștilor
6 medicamente care nu se combină bine cu suplimentul de vitamina D, potrivit farmaciștilor MediCOOL
Fursecuri boabe de cafea, fragede, aromate și ușor de preparat
Fursecuri boabe de cafea, fragede, aromate și ușor de preparat HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni UseIT
Blat de tort cu iaurt în compoziție. Un blat aerat, umed și incredibil de stabil
Blat de tort cu iaurt în compoziție. Un blat aerat, umed și incredibil de stabil Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x