Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 6. Radu Vâlcan, apariție surpriză în toiul nopții la vilele concurenților. Cine a venit la bonfire

Radu Vâlcan și-a făcut apariția atât pe insula băieților, cât și pe insula fetelor, și le-a făcut o surpriză Edei, Laviniei, lui Rey și lui Florin. Iată ce s-a întâmplat.

Radu Vâlcan și-a făcut apariția pe Insula fetelor și pe Insula băieților și a făcut o veste, prin patru scrisori pe care le-a oferit cuplului Rey-Eda și Lavinia-Florin. Iată ce s-a întâmplat.

Radu Vâlcan, surpriza pe care le-a făcut-o unor concurenți și unor ispite la Insula Iubirii sezonul 6. Cine s-a prezentat la bonfire

Iată ce le-a spus Radu Vâlcan celor 4:

„Dragilor vreau să vă spun de ce am venit cu aceste obiecte, am două mesaje pentru Rey și Eda. Aveți 40-45 de minute să vă pregătiți, uitați-vă pe ce v-am trimis”, le spune Radu Vâlcan.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Ispitele au dat buzna în dormitorul lui Alex, chiar în toiul nopții. Lavinia a ales să îl înfrunte

„De ce crezi că te-am chemat în seara asta?”, îl întreabă Radu pe Rey, ajuns la bonfire.

„Îmi imaginez că o chemi aici pe Lavinia sau pe Eda., ori pe Florin”, spune Rey.

„Am înțeles că aveați o relație tumultoasă, cu certuri, cu împăcări și cu toate acestea ați stat 4 ani împreună. Totul este interpretabil, legat de faptul că te-ai fi putut folosi de Eda ca să te răzbuni pe Lavinia”, îi spune Rey lui Radu.

Iată ce au spus Florin și Lavinia după ce au primit scrisorile și cum a reacționat Florin când a aflat că se întâlnește cu Rey.

„Nu mă așteptam să am parte de acest bonfire. Să fiu pus în această ipostază”, spune Florin.

„Pentru prima oară în acest sezon ne întâlnim la o ceremonie a focului de genul acesta”, spune Radu Vâlcan.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Alex a scos-o din minți pe una dintre ispite. Ce a zis: „Ai reușit să mă enervezi de la începutul zilei”

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cicognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Insula Iubirii sezonul 6. Ispita Maria a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat. Cerasela, momente de apropiere ne... Confruntare incendiară la Insula Iubirii: Un bonfire special pune faţă în faţă rivalii. O nouă relaţie se destramă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Narcis Bujor de la Insula Iubirii a vorbit despre unul dintre cele mai comentate detalii legate de fizicul său. Ce a mărturisit
Narcis Bujor de la Insula Iubirii a vorbit despre unul dintre cele mai comentate detalii legate de fizicul său. Ce a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marcel s-a lăsat pe mâna lui Ionuț Mocăniță pentru o transformare de look. Rezultatul l-a surprins: „Zici că sunt pui”
Marcel s-a lăsat pe mâna lui Ionuț Mocăniță pentru o transformare de look. Rezultatul l-a surprins: „Zici că...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x