Antena Căutare

Cristian Neacşu completează distribuţia serialului original Iubire cu parfum de lavandă, de la Antena 1

Actorul Cristian Neacşu completează distribuția celui mai nou serial original semnat Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production pentru Antena 1, Iubire cu parfum de lavandă.

Serialul Iubire cu parfum de lavandă va avea premiera pe 31 octombrie, la Antena 1, şi va fi difuzat în fiecare joi şi vineri | Antena 1

Serialul care va avea premiera pe 31 octombrie şi va fi difuzat în fiecare joi şi vineri, la Antena 1, aduce în prim plan povestea a doi oameni care provin din lumi total diferite, dar care ajung să se întâlnească și să se îndrăgostească, în ciuda diferențelor sociale dintre ei.

Cristian Neacşu completează distribuţia serialului original Iubire cu parfum de lavandă, de la Antena 1

Absolvent al Universităţii Hyperion la clasa prof.univ. Maia Morgenstern, Cristian Neacşu şi-a început activitatea artistică la Teatrul Podul, cu roluri importante în spectacole semnate Cristina Bilciu.

A urmat apoi colaborarea cu Teatrul Masca şi cu Teatrul Stela Popescu. Mai mult, Cristian şi-a completat activitatea în domeniul artistic și în afara scenei fiind regizor de dublaj pe proiect la Audio Design Digital Art.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, încă de la vârsta de 18 ani, Cristian Neacşu este actor de dublaj. De curând, telespectatorii l-au putut urmări şi în rolul lui Marius Roşu, în comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609.

În serialul original Iubire cu parfum de lavandă, ce va avea premiera pe 31 octombrie, la Antena 1, Cristian Neacşu îl va interpreta pe Ciprian, poliţistul din satul idilic Podişor.

„Ciprian, personajul meu, a crescut în sat, dar mereu a vrut să îşi depăsească condiţia. Şi pentru că de mic se uita la filme poliţiste, a vrut să prindă răufăcătorii şi în realitate. Aşa că acum face legea şi în satul de unde a plecat. A plecat Cipi din Podişor, iar acum s-a întors Ciprian. Ciprian Rotaru!”, mărturiseşte actorul.

Mai mult, acesta mai spune: „M-am bucurat tare când am primit vestea că o să joc în noul serial semnat de doamna Ruxandra Ion, pentru că, odată cu filmările pentru Camera 609 am descoperit lumea serialelor tv şi m-am îndrăgostit de aceasta.

Ciprian e diferit de Marius. Ştie că trebuie să se impună pentru a câştiga respectul, nu e naiv, îi place să deţină controlul, pentru că el reprezinta legea!

Am exersat privirea severă în oglindă, am patrulat prin casă, am repetat mişcările de imobilizare si acum vă invit şi pe voi să urmăriti Iubire cu parfum de lavanda ca sa vedeţi cum aplică legea Ciprian Rotaru!”

Filmările pentru serialul Iubire cu parfum de lavandă, realizate în paralel cu două echipe de producţie, sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar telespectatorii pot avea acces la imagini din culisele proiectului urmărind conturile oficiale de socializare ale serialului.

Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dani Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.

Iubire cu parfum de lavandă, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire cu Parfum de Lavandă
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a înduioșat pe fani
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x