Antena Căutare

Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 11, 12 și 13, 14 noiembrie 2024. Ștefan, prins din urmă de trecut. Ce pățește Cristi

Andra reușește să o convingă pe Silvia să o lase pe fiica ei și a lui Ștefan în Podișor, după ce aceasta primește o propunere pentru un nou job. Când totul părea că merge din ce în ce mai bine, Adrian este externat, iar accidentarea lui Cristi scoate la iveală detalii din cariera lui Sky.

În episodele 11, 12 și 13 din Iubire cu parfum de lavandă, difuzate pe 11 noiembrie 2024, telespectatorii afla mai multe despre povestea de viață a lui Ștefan. După ce Anda reușește să o convingă pe Silvia să o lase pe Alama la ei, relația dintre cele două devine și mai strânsă. În același timp, Ștefan încearcă să își pună viața în ordine la Podișor, însă pare că nu s-a vindecat de traumele din trecut.

Iubire cu parfum de lavandă, episodul 11 - „Faultat”, 11 noiembrie 2024. Anda află detalii dureroase despre viața fiicei lui Ștefan

După ce Silvia a aflat că fiica ei a încercat să se sinucidă, aceasta a mers imediat la fostul ei soț pentru a avea o discuție toți trei. Mama fetei a încercat din răsputeri să o convingă că cel mai bine pentru ea ar fi să se întoarcă împreună în București, însă fata a refuzat categoric.

La rândul lui, Ștefan a fost tulburat de dezvăluirea fiicei lui. Cei doi au încercat, de asemnea, să îî ceară iertarea Almei.

„Uită-te la mine bine. Eu nu mai vreau să stau departe. Nu mai vreau să fiu Sky, ăla de la televizor, vreau să fiu tatăl tău. E adevărat?”, l-a întrebat acesta.

„Vezi?! E clar! Vii cu mine acasă, altfel nu se poate. Alma, tu nu-ți dai seama ce era să faci!”, a răbufnit Silvia.

Citește și: Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 8, 9 și 10, 8 noiembrie 2024. Adrian este atacat. Apare fosta soție a lui Ștefan

Discuția aparent calmă s-a transformat într-o serie de reproșuri între Ștefan și fosta soție, iar tânăra nu a mai rezistat și a căutat refugiu pe câmpul cu lavandă. De asemenea, în timpul disputei, Silvia îi mărturiește fiicei sale că, de fapt, nu este într-o pauză de la locul de muncă, ci de fapt, a fost concediată.

Anda pleacă după Alma în câmpul de lavandă pentru a încerca să afle ce se întâmpă cu ea. Tânăra îi mărturisește că este extrem de rănită de comportamentul părinților ei pentru care a „ajuns să fie piesă de schimb”.

„Niciun părinte nu e perfect. Au făcut asta că să ai un viitor bun, ca să-ți fie bine. Au greșit, ok. Nu au văzut ce ai tu nevoie, dar cred că acum știu”, i-a spus Anda.

„În perioada în care am vrut să-mi iau viața, fix când era marele divorț. Se certau și se acuzau și Sky nu era aici și am zis că e o prostie să mă sinucid și am zis să fac un test. Să lipsesc câteva zile. Și-au dat seama că lipsesc? O să mă sune? O să mă întrebe ce faci? Alma ești bine?. Și am plecat. Am stat 3, 4 zile pe la prieteni. Mi-a scris de două ori: să mă întrebe unde e placa ei de păr și să-mi spună că întârzie. Nici măcar nu și-a dat seama că nu eram acasă. Am lipsit 10 zile”, a mărturisit fata plângând.

Nici în familia Păun, lucrurile nu sunt mai roz. Amalia îi reproșează, în continaure, soțului ei că a mințit-o în timp ce el încearcă să se bage în prietenia dintre ea și Anda. La rândul ei, Floarea, trasă la răspundere în legătură cu ce vorba cu vrăjitoarea, a dezvăluit că a avut un băiat care a murit.

Episodul 11 se încheie Anda care îi pune față în față pe Ștefan și Silvia și îi confruntă în legătură cu relația lor care le afectează fiica.

Iubire cu parfum de lavandă, episodul 12 - „Rădăcini”, 11 noiembrie 2024. Anda o convinge pe Silvia să o lase pe Alma în Podișor

În episodul 12 din Iubire cu parfum de lavandă, episodul 12 difuzat pe 11 noiembrie 2024, Floarea află că Maria are o poză cu tatăl ei decedat. Ulterior, femeia reușește să o ducă la vrăjitoare pentru a afla dacă bărbatul mai este în viață sau nu.

În același timp, afectată de povestea Almei, Anda reușește să convingă pe mama fetei să o lase în Podișor. „Alma vrea să rămână aici. Ești prea încăpățânată să iasă ca tine. Nu mai vezi ce vrea ea”, i-a reproșat aceasta Silviei.

Discuția le este întreruptă de un apel prin care Silvia primește o propunerea pentru o nouă emisiune. „Nu știu dacă e de bine. Pentru că dacă accept, Alma o să-mi spună că nu o văd, nu o ascult, iar dacă nu accept, nu o să mă mai văd și nu o să mă înțeleg atât de mine. Știu că trebuie să ne sacrificăm pentru copiii noștri, dar nu e atât de simplu, cel puțin pentru mine”, a mărturisit Silvia.

Astfel, Andra a convins-o să nu o ia pe Alma cu ea la București, iar adolescenta este extrem de recunoscătoare. Fericit de cum s-au așezat lucrurile, Ștefan îi face un cadou Andei și petrec clipe de neuitat împreuă.

Citește și: Cu cine este căsătorită Andreea Vasile din Iubire cu parfum de lavandă. Soțul ei, un nume cunoscut din lumea filmului românesc

Cu toate acestea, fix când lucrurile păreau că intră pe un făgaș normal, Silvia îi adresează o întrebare care totul peste cap pentru Anda. „Crezi că ești pregătită să-i oferi totul? Fără secrete? Fără ascunzișuri?”, a fost replica ce a făcut-o pe aceasa să-i spună lui Ștefan că a fost o greșeală ce s-a întâmplat între ei.

La rândul lui, fostul fotbalist se ține de promisiune și începe primele antrenamente cu echipa de fotbal a băieților din Podișor.

Episodul 13 se încheie cu Adrian, care a fost extrenat și a încercat, din nou, să o facă pe Anda să-i vândă terenul, iar la rândul ei, femeia i se destăinuie Amaliei că nu ar putea să aibă o relație cu Ștefan, știind că ea și-a omorât fostul soț.

Iubire cu parfum de lavandă, episodul 13 - „La bine și la rău”, 11 noiembrie 2024. Ștefan l-a faultat pe Cristi și au ieșit la iveală detalii din cariera lui

În timp ce Maria și Alma au îngropat securea războiului și au plecat împreună să vadă antrenamentul de fotbal al băieților, când au ajuns au avut parte de o surpriză. Nu mică le-a fost mirarea să afle că Ștefan l-a faultat pe Cristi în timp ce jucau.

În paralel, Dinu încearcă să facă pași spre soția lui, din nou. Cu toate aceastea, Amalia nu cedează atât de ușor și nu, în continuare, nu îl crede pe soțul ei că nu a înșelat-o cu poștărița. Însă, discuția lor a dus la o nouă ceartă. Fiica lor și-a dat și ea seama de problemele dintre cei doi și a vrut să afle dacă se mai iubesc.

Între timp, fiul lor ajunge la cabinet pentru a afla cât de gravă este accidentarea. Extrem de agitat, Ștefan îi mărturisește băitaului că de fapt nu a fost un accident.

„Eu am vrut să te opresc. Ești un jucător bun. Ai toate deprinderile motrice să faci asta, iei decizii bune pe teren, deciziile corecte. Ești cum eram eu când eram tânăr. Și aia a fost... pentru că văzându-te pe tine, îmi dau seama că eu nu mai am cum să fiu așa niciodată. Nu mai am cum să fiu Sky. Ia-o ca pe o revelație. Și voiam să opresc gândul ăsta. Și singura modalitate prin care am putut să o fac, a fost să te opresc pe tine. E o mizerie ce am făcut. Dacă m-ar fi prins antrenorul, mi-ar fi dat 100 de ture și nu mai prindeam echipa un sezon. Îmi pare rău. Sprt să mă ierți”, a explicat Ștefan.

Când a aflat că este lovit, Dinu nu s-a mai abținut și l-a tras la răspundere pe Ștefan care, afectat de situație și-a înnecat amarul în alcool.

Citește și: Cum arată astăzi fiul Magdei Catone. Imagini rare cu băiatul actriței din Iubire cu parfum de lavandă

„Mi-e frică cu tata. Știu ce se poate întâmpla cu el pe mai departe. După accidentul din Anglia, care l-a tras pe tușă, a avut o cădere. Simt că ziua asta l-a adus înapoi acolo (...) El după ziua aia nu s-a mai atins de mingea de fotbal. De băutură, da. Era viiciul lui. Nu era Ștefan pe care îl știi tu”, a spus fiica lui speriată.

Episodul 13 se încheie cu Floarea care încearcă să afle de la Jana dacă a reușit să ia legătura cu răpoosatul soț al Andei, însă fără nicio reușită și cu o discuție sinceră între Ștefan și doamna doctor.

Tot ce trebuie să știi despre serialul „Iubire cu parfum de lavandă” de la Antena 1

Serialul original Iubire cu parfum de lavandă va avea premiera joi, 31 octombrie, pe Antena 1! Producţia, ce ulterior va fi difuzată în fiecare joi şi vineri, de la ora 20:30, pe Antena 1, aduce în prim-plan o poveste originală de iubire, în care doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor.

Ştefan Lungu (Adi Nartea), fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent, ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda (Michaela Prosan), mamă singură, medic respectat în comunitatea în care viaţa are un alt ritm. Cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată. Secrete întunecate, gelozii, intrigi şi minciuni de tot felul le vor sta în cale la tot pasul până îşi vor găsi drumul unul către celălalt, într-un loc în care oamenii trăiesc şi iubesc după alte reguli.

Filmările, realizate în paralel cu două echipe de producţie, sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar telespectatorii pot avea acces la imagini din culisele proiectului urmărind conturile oficiale de socializare ale serialului. Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dani Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire cu Parfum de Lavandă
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Serialul Iubire cu parfum de lavandă lansează spin-off-ul Destine cu parfum de lavandă, din 16 aprilie
Serialul Iubire cu parfum de lavandă lansează spin-off-ul Destine cu parfum de lavandă, din 16 aprilie
Cine este actorul Emre Özmen din serialul Cealaltă soție – Kuma. Detalii despre cariera și viața sa personală
Cine este actorul Emre Özmen din serialul Cealaltă soție – Kuma. Detalii despre cariera și viața sa personală Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
S-au ieftinit carburanții. Benzina costă sub 9 lei, iar motorina sub 10 lei, în București, Cluj, Timișoara, Iași și Constanța
S-au ieftinit carburanții. Benzina costă sub 9 lei, iar motorina sub 10 lei, în București, Cluj, Timișoara,... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge bine de tot”
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge... AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Colac împletit pentru masa de Paște, din aluat dulce și pufos
Colac împletit pentru masa de Paște, din aluat dulce și pufos HelloTaste.ro
Un șofer a parcat un Ferrari SF90 pe mijlocul liniei de tramvai, lângă Piața Victoriei. Amenda e de 0,05% din prețul minim al mașinii
Un șofer a parcat un Ferrari SF90 pe mijlocul liniei de tramvai, lângă Piața Victoriei. Amenda e de 0,05% din... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Crin Antonescu îl ridiculizează pe Ilie Bolojan: „Numai trotineta îi mai lipsește!“
Crin Antonescu îl ridiculizează pe Ilie Bolojan: „Numai trotineta îi mai lipsește!“ BZI
Românii, copleșiți de criză: 35% își caută al doilea job. Guvernul îi va rupe cu taxele
Românii, copleșiți de criză: 35% își caută al doilea job. Guvernul îi va rupe cu taxele Jurnalul
Misiunea Artemis 2: Cine este Christina Koch, prima femeie din istorie care va zbura spre Lună?
Misiunea Artemis 2: Cine este Christina Koch, prima femeie din istorie care va zbura spre Lună? Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Telenovelă la Mangalia! Un bărbat i-a distrus casa rivalului în dragoste, după ce și-a prins soția la el
Telenovelă la Mangalia! Un bărbat i-a distrus casa rivalului în dragoste, după ce și-a prins soția la el Observator
Flora vaginală și fertilitatea. Cum să „hrănești” bacteriile bune care îți cresc șansele de a rămâne gravidă
Flora vaginală și fertilitatea. Cum să „hrănești” bacteriile bune care îți cresc șansele de a rămâne... MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Remedii împotriva grețurilor matinale care funcționează
Remedii împotriva grețurilor matinale care funcționează DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Brioșe decorate festiv pentru Paște. Un desert gustos și spectaculos
Brioșe decorate festiv pentru Paște. Un desert gustos și spectaculos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x