Antena Căutare

Ionuţ Rusu, cel mai votat concurent în aplicația iUmor din ediția a treia! L-a făcut pe Cheloo sa râdă timp de trei minute: “Jur că mi-e rău”

A fost o seară plină de hohote de râs pe scena de la iUmor. Buna dispoziţie s-a transmis şi telespectatorilor care au făcut ca show-ul să fie lider de audiență pe toate targeturile.

A fost o seară plină de hohote de râs pe scena de la iUmor. Buna dispoziţie s-a transmis şi telespectatorilor care au făcut ca show-ul să fie lider de audiență pe toate targeturile.

Tot cei de acasă, prin intermediul aplicatiei, au stabilit și câștigatorul celei de-a treia ediție. Ionuț Rusu le-a câștigat simpatia telespectatorilor și merge mai departe, în finală.

În doar câteva secunde, cu ajutorul cărţilor şi al trucurilor de magie, i-a cucerit pe juraţi, unul după altul. A venit îmbrăcat în ie și, cu un topor în mână, a stârnit hohote de râs încă de la intrarea pe scenă.

I-a cucerit pe Cheloo, Delia și Bendeac chiar din momentul în care a urcat pe scenă. Ceea ce a urmat a întrecut însă orice așteptare, fiind primul moment din istoria show-ului iUmor la care Cheloo a râs non-stop, cu lacrimi. „Nu m-am distrat niciodată la acest show ca acum. Jur că mi-e rău! A fost șocant. (...) Am râs continuu timp de trei minute, am simțit că mă sufoc, că mă doare gâtul, că-mi pleznește ceva, că mi-au dat lacrimile. A fost foarte, foarte amuzant”, a declarat Cheloo care a recunoscut că nu a mai râs atât de foarte mulți ani. „A fost spectacol în toată regula”, a fost de părere și Delia, care l-a felicitat din tot sufletul pe Ionuț Rusu, concurentul din Harghita care le-a înseninat ziua celor trei jurați. „Ai fost atât de bun încât am uitat să mă ridic în picioare”, i-a spus și Bendeac care a aflat cu această ocazie că el este motivul pentru care Ionuț s-a apucat de stand-up.

Duminică, seara, iUmor, a fost din nou lider de audiență pe toate targeturile, emisiunea fiind urmărită în minutul de maximă audiență de la 21.48 de 2.375.000 de români. Pe publicul comercial din mediul urban, emisiunea iUmor difuzată între 19.59-22.08 a înregistrat o audiență medie de 11,3 puncte de rating și 24,5% cotă de piață, în timp ce Pro Tv s-a clasat pe locul al doilea cu 9,7 puncte de rating și 21,1% cotă de piață.

Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul întregului public din mediul urban, cu o audiență medie de 9,5 puncte de rating și 17,8% cotă de piață, în timp ce Pro Tv s-a clasat din nou pe locul al doilea cu 7,7% puncte de rating și 14,4% cotă de piață.

La nivelul întregului public din România, Antena 1 a ocupat din nou poziția fruntașă cu 10 puncte de rating și 18,9% cotă de piață, urmată de ProTv cu 7,2 puncte de rating și 13,6% cotă de piață.

În cea de-a treia ediție a emisiunii iUmor difuzată aseară de la ora 20.00, Cheloo, Delia și Bendeac au avut parte de momente dintre cele mai diverse și pline de umor. F

Dacă în primul sezon a reușit să-l înnebunească de-a dreptul pe Cheloo și să-l facă să se ridice de la pupitrul de jurizare, de data aceasta Niță Gabriela a revenit cu scopul declarat de a-i testa rapper-ului răbdarea și de a-i smulge un LIKE. Chiar dacă și-a dat seama încă de la început ce banc va interpreta, totuși Deliei i s-a părut senzațional momentul ei. Cel mai încântat însă de numărul Gabrielei a fost Bendeac, juratul care nu s-a ferit să spună de față cu soțul ei, prezent în sală, „nu știu când m-am bucurat atât de mult ultima oară să revăd o femeie. E un concurent pe care eu îl iubesc și pe care în cazul în care vom mai fi aici pe viitor, mi-aș dori să fie de fiecare dată. Eu chiar cred că viața mea ar fi mult mai tristă fără tine!”, a mai spus Bendeac. Chiar dacă nu a primit LIKE-ul mult așteptat de la Cheloo, Gabriela Niță merge mai departe.

Magitot (Marius) Dragos i-a cucerit în doar câteva secunde pe cei trei jurați. Potrivit lui Cheloo, Magitot a venit „cu o energie pozitivă, în forță și a creat agitație”. Poate acesta este și motivul pentru care Delia l-a numit „Magi-tot – Agi-tot”, în timp ce Mihai Bendeac a admirat întregul său moment și felul în care a reușit să creeze un personaj. „Numărul dumneavoastră a fost spectaculos și ați făcut un moment foarte bun”, a fost de părere Bendeac, în timp ce Cheloo i-a spus drept: „stimabile, ați fost extraordinar, cu o atitudine de bandit violent”. „Îl văd printre cei mai buni”, a completat Delia, astfel că Magitot a primit trei DA, cu convingerea că oricând ar putea să facă la fel de bine orice altceva. „A fost un pretext asta cu magia!”, a zis Mihai Bendeac impresionat de versatilitatea concurentului. La finalul momentului, cei doi jurați, Bendeac și Cheloo, au făcut tot posibilul să-l convingă pe Magitot să le cedeze sticla de cauciuc pe care a folosit-o în momentul său, care se poate face ghem. „Mi-o trimiți la biserica din Breaza, la sfântul părinte și o lași acolo. Te rog eu frumos!”, va spune Cheloo.

Popescu Ștefan a avut un moment pe cât de amuzant, pe atât de interesant. Instrumentele la care a cânta fiind morcofonful, adică un morcov cu diverse orificii, folosit sub formă de flaut, și o sticlă de pălincă, ale cărei tonalități se schimbau în funcție de nivelul lichidului din ea. Lăsând la o parte toate glumele făcute pe seama instrumentelor folosite, Delia a apreciat orele de muncă din spatele acestui moment, afirmând că ceea ce a realizat Popescu Ștefan pe scenă se numește artă. „Aveți tot respectul meu!”, a spus și Cheloo după ce a sustras sticla de palincă de pe masă și „s-a auto-mituit”, cum a remarcat Mihai Bendea. Popescu Ștefan merge mai departe cu trei LIKE-uri.

După ce a făcut florări în culise alături de prezentatorii Șerban Copoț și Vlad Grigorescu, Bogdan Zloteanu și-a făcut apariția pe scenă în mare vervă. „Ești un golan neaoș” (...), „ești o piatră neșlefuită, o piatră ponce aproape a comediei”, i-a spus Mihai Bendeac remarcând potențialul său uriaș, foarte potrivit pentru unul dintre rolurile din serialul de comedie „Băieți de oraș”, difuzat de Antena 1. La rândul ei, Delia s-a arătat încântată de dinamica și dicția perfectă a concurentului, declarându-se fana acestui gen de oameni care mușcă din cuvinte și le rostesc corect, cu toată gura. „Să sărbătorim atitudinea și caracterul”, a completat Cheloo care a apreciat felul în care s-a desfășurat concurentul pe scenă. Zlatan Bogdan a primit trei DA și merge în etapa următoare.

Peste două milioane de telespectatori ne-au fost alături! iUmor, lider de audiență pe toate targeturile... Ionuț Rusu, campionul la stand up comedy, vă prezintă știrea zilei: "S-a despărțit Adelina Petrița de "Speak d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x