Antena Căutare

iUmor, 2 octombrie 2021. Nicole Cherry i-a luat la roast pe jurați. Cum au reacționat la glumele deloc îndulcite

Nicole Cherry a venit în ediția din 2 octombrie 2021 la iUmor. De cum a intrat în scenă, a adus zâmbetul pe buze juraților, care au fost uimiți de prezența vedete în platoul emisiunii de comedie: “Mamă, deja ați început să râdeți! E bine!”, a spus Nicole Cherry.

Emoționată, simpatică și „foarte” însărcinată, Nicole Cherry și-a luat inima în dinți pentru un roast deloc cuminte în cea de-a doua ediție iUmor din acest sezon. Și cum cei trei jurați o cunosc foarte bine, cu atât a fost surpriza mai mare atunci când Nicole a scos glumele la înaintare.

"Vreau să încep prin a o saluta pe doamna Bendeac. Bună, Mihai!", spune Nicole Cherry în introducere.

Nicole Cherry și-a început numărul de roast cu juratul Mihai Bendeac: “Lăsând gluma la o parte, tu Mihai ești un actor extraordinar, prin comparație cu Drăgulin, pe care l-am văzut pe aici că se tot plimbă, are și perucă și ochelari.. Am înțeles că are și gastrită. Îl înțeleg și eu m-aș fi deghizat un pic dacă aș fi ajuns să fac așa ceva pentru bani”, spune Nicole Cherry.

Nicole Cherry, pe scena iUmor, cu un roast de zile mari despre jurați și despre ea, în ediția a doua a sezonului 11

În plus, Mihai Bendeac nu se poate abține să nu remarce un alt lucru care îl face nostalgic: “Imaginea cu Nicole Cherry însărcinată este foarte asemănătoare cu chestia asta, cu Delia dacă ar fi însărcinată. Bă, simți că ai îmbătrânit, la fel cum o vezi pe Cleopatra Stratan că se mărită, ai senzația că ai îmbătrânit”, spune Mihai Bendeac.

Nicole nu a fost deloc blândă și a continuat seria glumelor tăioase, făcând referire și la evoluția sa în calitate de vedetă: “Eu am ajuns vedetă înainte să învăță scriu, ceea ce, credeți-mă, este jenant mai ales când trebuie să dai un autograf. Copoț știe ce zic”.

Citește și: Nicole Cherry, gravidă în șapte luni, la tv. Motivul pentru care nu s-a căsătorit cu tatăl copilului ei

Aceasta a făcut și referire la felul în care lumea se raportează la ea de când este însărcinată, dar nu a putut să se abțină și a spus o glumă bună despre Mihai Bendeac: “În ultima vreme mi se spune că sunt un copil cu un copil, la fel ca iubitele lui Mihai”.

“Măi, nu știu ce se întâmplă cu copiii ăștia care devin faimoși.. Se sting și sincer vă spun mi-e frică să nu mi se întâmple și mie același lucru. Eu ce fac cu viața mea? Pot să ajung ca Cleopatra Stratan, să fac ca ea, dar vă spun că e greu, e foarte greu pentru că nu știu de unde a avut puterea aia atât de mare și să se adapteze atât de repede la anonimat”, glumește Nicole Cherry.

Citește și: Petre Roman este primul finalist iUmor din cel de-al 11-lea sezon. Cu ce număr a impresionat pe scena comediei

Despre sezonul 11 iUmor 2021

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Votează-ți concurenții favoriti iUmor în aplicația Antena 1.

Nicole Cherry, roast deloc cuminte pe scena iUmor, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1... iUmor, 2 octombrie 2021. Kiara Firan, actrița și motociclista care i-a furat lui Cheloo un sărut pe obraz...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x