Antena Căutare

iUmor, 6 noiembrie. Federica Pondi a revenit pe scenă pentru a reproduce un număr asemănător celui din sezonul 4. Ce dans a făcut

Federica Pondi a revenit pe scena iUmor după 2 ani de la prima ei apariție. Aceasta a dansat și atunci, dar și acum, twerk, iar juriul a fost mulțumit.

Federica Pondi a revenit din Italia pentru a face atmosferă la iUmor 2021, la doi ani de la ultima ei apariție. Aceasta a dansat îmbrăcată în Pikachu și în Mario, iar Mihai Bendeac abia și-a putut lua ochii de la ea.

Concurenta Federica Pondi a revenit la iUmor pentru a mai face un număr de twerk, la doi ani de la prim sa apariție

Federica Pondi a făcut show în adevăratul sens al cuvântul la iUmor 2021, 6 noiembrie. Aceasta a dansat mai mult cu posteriorul pe melodiile celebrelor desene animate Super Mario și Pikachu, iar irezultatul a fost cel așteptat de Mihai Bendeac.

„E surpriză ce voi face”, spune concurenta înainte de a intra pe scenă.

„Bună, de unde ești?”, întreabă Mihai Bendeac. „Roma, Italia”, îi răspunde Federica.

Citește și: iUmor, 9 octombrie 2021. Princess Tweedle Needle, moment inedit în fața juraților: „Nu încercați asta acasă”

Jurizarea Federica Pondi de la iUmor 2021

Mihai Bendeac aproape că s-a îndrăgostit de frumusețea cu care concurenta Ferica a fost înzestrată.

„Iubim Roma, în timpul numărului dumneavoastră m-am gândit la multe lucruri. Mai puțin la lucrurile la care ar trebui să mă gândesc. Aveți o față perfectă. O fizionomie perfectă. Perfectă și pentru prestația artistică, dar și universal. A fost absolut perfect. Un exemplu. Mi s-a părut extrem de amuzant. Alegerea costumelor a fost excepțională. Numărul m-a făcut să reconsider tot ce știam despre costume”, spune Mihai Bendeac, plăcut surprins de apariția ei.

„Suntem îndrăgostiți de twerk și ne-am bucurat să vedem. Felicitări”, îi spune Delia.

„Vreau să aplaud acest număr. E o premieră acest număr”, spune Cheloo.

Citește și: iUmor, 16 octombrie 2021. Stevo Joslin, concurentul cu umor american, i-a surprins pe jurați. "Foarte smart tot ce ați făcut"

Jurații Mihai Bendeac și Delia i-au overit thumbs up.

Ce trebuie să știi despre sezonul 11 iUmor

De 11 sezoane, râzi alături de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo la iUmor. Anul acesta, în fiecare sâmbătă de la 20:00, te bucuri de momente de teatru, stand-up, muzică, circ și numere excepționale de magie, doar la Antena 1.

Nici în acest sezon nu lipsesc invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, demonstrează că umorul nu are bariere.

Citește și: iUmor, 9 octombrie 2021. Valentin Andrieș este nevăzător și i-a uimit pe jurați cu autoironia, talentul și povestea de viață

Ca de fiecare dată, concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În sezonul 11, la fel ca în sezonul 10, fanii show-ului se bucură de prezența în culisele iUmor a lui Vlad Drăgulin. i Mai Mult Umor este show-ul extra disponibil exclusiv pe AntenaPLAY, în fiecare sâmbătă, după difuzarea emisiunii la televizor.

iUmor, 6 noiembrie 2021. Cristiano a venit pe scenă cu un număr de dresaj de câini. Cum s-a descurcat... iUmor, 6 noiembrie 2021. Shurubel, invitatul special al serii. Ce le-a povestit juraților din ziua în care a mers la col...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x