Antena Căutare

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

Cea de-a doua ediție iUmor din acest sezon, difuzată asearã, în intervalul 19:59 – 22:57, la Antena 1, a fost lider detaşat de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național. Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time, situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public.

Cea de-a doua ediție iUmor din acest sezon, difuzată asearã, în intervalul 19:59 – 22:57, la Antena 1, a fost lider detaşat de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național. Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time, situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 7,8 puncte de rating și 21.3% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 6,7 puncte de rating şi 18.3 cotă de piaţă.

Lider absolut de audienţã şi la nivel urban, iUmor a înregistrat o audiență medie de 7,1 puncte de rating și 15.3% cotă de piață, în timp ce următoarele poziții au fost ocupate de Kanal D și Pro Tv.

Și la nivelul întregii populații a țării, show-ul jurizat de Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac a fost lider detaşat, cu o audiență medie de 8.2 puncte de rating și 16.9% cota de piață, în vreme ce poziţia secundã a fost ocupatã de Kanal D cu 6.8 puncte de rating şi 14% cotã de piaţã. Pro Tv a ocupat abia locul trei, cu doar 6.4% puncte de rating și 13.1 % cota de piață.

Articolul continuă după reclamă

În minutul de aur, 21:11, peste 1,8 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1. Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time (19.00-23.00), pe toate categoriile de public. În intervalul cuprins între 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat pe publicul comercial o medie de 7,1 puncte de rating și 19.9% cota de piață. La orașe, postul s-a menținut pe primul loc cu o audiență medie de 6.4 puncte de rating și 14,1% cotă de piață, iar la nivelul întregii populații a țării, Antena 1 a fost lider în prime time cu o audiență medie de 7,5 puncte de rating și 15.5 % cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea.

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

Un număr de stand-up susținut de Vasi Borcan a fost cel care i-a amuzat, dar i-a și pus pe gânduri, seara trecută pe jurații iUmor, în cea de-a doua ediție a emisiunii din cel de-al șaselea sezon.

Seara a fost deschisă de invitatul special Nelu Cortea, o mai veche cunoștință a celor trei jurați, și continuată cu primele concurente, surorile Ana și Monica Odagiu, cunoștințe mai vechi ale lui Mihai Bendeac. ”Ana e o bună prietenă a fostei mele logodnice, iar Monica este o actriță foarte bună alături de care am lucrat”, a explicat acesta. Surorile Odagiu s-au dovedit amândouă foarte talentate, iar numărul lor a fost apreciat de cei trei jurați în unanimitate. ”Mi-a plăcut că a am avut parte de stand-up comedy fără înjurături, este foarte rar la iUmor și în stand-up în general”, a spus Cheloo.

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

Aceeași unanimitate, dar pe un vot negativ, a obținut-o și Viorel Țicu, un bucureștean care a venit la iUmor însoțit de cocoșul său Codin. Emoționat, proprietarul păsării a uitat ce avea de zis, de făcut și, până la urmă, a renunțat la numărul său. ”Ce am înțeles din numărul cu cocoșul este că nu a fost”, a spus Mihai Bendeac.

De o cu totul altă reacție a avut parte Vasi Borcan, un bărbat din Iași care la vârsta de 12 ani a fost imobilizat în scaun cu rotile din cauza unei distrofii musculare, dar care, în ciuda faptului că și-a pierdut forța fizică, a dovedit o tărie psihică extrem de rară. Viața m-a pus în situația de a-mi înfrunta temerile, reținerea, rușinea chiar”, a spus Vasi, care pentru numărul său de stand-up s-a bazat pe autoironia sa și a glumit pe seama neajunsurilor de care se lovește în viața de zi cu zi. ”Vasi este omul care are nota 12 la autoironie la iUmor! A venit cu niște glume care pe mine m-au șocat. Eu nu sunt genul de om care să se omoare la vederea omului, nu am simțit compasiune, am apreciat obiectiv că omul a avut glume foarte reușite”, a mărturisit Cheloo, care s-a arătat fanul declarat al lui Vasi. ”La capitolul stand up și autoironie ați mers foarte departe Îți trebuie foarte multă forță interioară ca să faci asta, de aceea sunt deja fan! Aveți toate aprecierile mele sincere!”.

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

Mai mult, actorul Mihai Bendeac i-a mărturisit și el că puterea de care dă dovadă Vasi îl inspiră. ”Ați avut un material foarte bun și vreau să vă mulțumesc pentru că, în astfel de situații, îmi dau seama cât de penibil sunt, cât de ridicol sunt ca om atunci când, ca o divă proastă, încep să mă plâng și să spun că am un milion de probleme. Aproape sigur că nu mă voi schimba, o să rămân același idiot, dar vă mulțumesc că mi-ați reamintit că sunt o divă proastă uneori și că sunt penibil atunci când sunt depresiv”, a spus Mihai.

Silviu Gherman este concurentul față de care atât Delia, cât și actorul Mihai Bendeac își declară toată admirația. ”Eu știu exact cine ești, ce faci, te-am urmărit de-a lungul timpului. El face ceva ce nu seamănă cu nimic din ce ar face oricine altcineva!”, a spus Bendeac după numărul lui Silviu, chiar dacă cei prezenți nu s-au arătat foarte impresionați. ”Nu știu dacă știi, dar eu sunt fanul tău numărul 1!”, i-a dezvăluit și Delia lui Silviu Gherman, lucru care l-a făcut pe Cheloo să își piardă răbdarea. ”E păcat să fi venit până aici cu chestia asta, pentru mine a fost foarte rău. Dacă tu treci mai departe și poți fi votat, înseamnă că eu pot să câștig iUmor. Nu am niciun merit, dar vreau! De ce i-ați dat, mă, DA? A fost cel mai slab concurent posibil! Chiar și Melcul a fost senzațional!”, a spus juratul revoltate de decizia colegilor săi.

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

De altfel, pentru a sublinia cât de slab i s-a părut numărul lui Silviu Gherman, Cheloo a decis să îi dea un DA de încurajare lui Alexandru Hampu, un concurent care în mod normal nu ar fi avut nicio șansă. Acesta s-a întrerupt de mai multe ori din cauza emoțiilor, dar cu toate acestea, a primit un vot. ”Android este simbolul acestui sezon, nu există concurent mai prost decât el!”, a spus Cheloo.

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

Antoanela Căpitănescu, următoarea concurentă, nu a mai fost însă la fel de norocoasă, iar numărul său acrobatic, deloc umoristic după cum chiar ea a recunoscut, nu a primit niciun vot din partea celor trei jurați.

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

De partea cealaltă, Livia Marinescu a dat dovadă de îndrăzneală după ce i-a cerut lui Mihai Bendeac să facă parte din numărul său, fără ca acesta să știe despre ce e vorba. ”Sunt extrem de timid, de anxios, îți dai seama cum mă simțeam eu acolo legat de scaun cu fata care dansa pe lângă mine?”, a spus acesta la final, când a primit și un cadou mai puțin obișnuit! Tânăra i-a lăsat ca amintire un obiect vestimentar, mai exact o piesă de lenjerie intimă! Cu toate acestea, actorul nu i-a dat votul său, spre deosebire de Cheloo și Delia, care s-au arătat mult mai binevoitori cu Livia.

„iUmor”, lider detașat de audiență! Jurații, uimiți de calitățile lui Vasi Borcan: ”Este omul care are nota 12 la autoironie!”

În fiecare sâmbătă, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

Perioada 2 martie 2019

Momente șocante, show fierbinte de striptease cu baloane și Bendeac la controlul medical, în a doua ediție din sezonul 6... Vasi Borcan este cel de-a doilea câștigător iUmor din acest sezon. Cheloo: "Sunt deja fanul tău!"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a văzut, mai târziu, eticheta
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt Piața Victoriei
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt... Jurnalul
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor Kudika
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci..
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci.. Redactia.ro
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria:
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria: "Am primit ventilatoare" Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x