Antena Căutare

Putem scapa de cicatrici

Interventiile chirurgicale, traumatismele, arsurile lasa urme inestetice pe piele si, din pacate, stergerea totala a acestor cicatrice nu este posibila.

"Vindecarea dupa distrugerea tesutului epitelial presupune formarea unui tesut fibros, iar zona respectiva este diferita de zonele din jur", precizeaza doctor Radu Voicu, medic primar de chirurgie plastica si reparatorie in cadrul Spitalului Universitar CF 2 din Bucuresti.

Chirurgia plastica ofera insa cateva solutii care imbunatatesc aspectul cicatricelor. Ele pot fi corectate prin mai multe metode, dar fiecare dintre ele este indicata pentru un anume tip de cicatrice, potrivit specialistului.

Excizia chirurgicala este una dintre optiuni si presupune indepartarea cicatricei prin metoda chirurgicala. Semnul inestetic poate fi sters in una sau in trei sedinte, daca acesta este foarte foarte lat. De exemplu, o cicatrice lata de doi centimetri se indeparteaza in trei sedinte.

Laserul
Laserul este o alta solutie prin care cicatricele pot fi estompate. Atentie! "El nu sterge orice tip de cicatrice, ci numai pe cele de dimensiuni mici, proeminente (supradenivelate, dar nu foarte mult) si hipopigmentate (mai albe decat restul pielii).

Articolul continuă după reclamă

In cazul celor subdenivelate este indicata excizia chirurgicala sau, daca cicatricea se localizeaza la nivelul fetei, injectarea cu substante de umplere, cum sunt cele folosite pentru buze sau riduri. Aceste substante au insa efect temporar, fiind necesara o reinjectare la un interval de aproximativ un an", precizeaza doctorul Radu Voicu.

Foto: vbyx.com

Balon cu ser fiziologic
O cicatrice lata, pentru care nu sunt eficiente nici exciziile seriate, nici laserul, poate fi estompata prin folosirea unui expander. "Aceasta procedura consta in introducerea unui balon umplut cu ser fiziologic sub pielea sanatoasa din jurul cicatricei, pe o durata de trei saptamani.

Balonul se umfla zilnic sau la doua zile, pentru ca pielea sa se intinda. Astfel, se formeaza tesut cutanat suplimentar. In urmatoarea etapa, balonul se scoate, se indeparteaza si cicatricea, iar cu excesul de piele se acopera semnul lasat de excizie", explica doctorul Radu Voicu.

Creme
Exista cateva metode prin care putem preveni formarea cicatricelor mari, inestetice. Presoterapia, aplicarea unei presiuni pe cicatrice, poate preveni supradenivelarea acesteia. Ea se realizeaza cu o simpla fasa elastica aplicata peste leziune. In paralel, se pot folosi creme pe baza de uree sau creme care actioneaza asupra fibrelor de colagen si le inmoaie.

Daca cicatricele se afla in zone care nu permit aplicarea fesei elastice, se pot folosi niste benzi speciale de silicon, care se lipesc pe piele. Expunerea la soare nu este recomandata in perioada de vindecare (cel putin un an), fiindca stimuleaza dezvoltarea aberanta a cicatricelor.

Cand intervenim
Perioada de maturare a unei cicatrice este de un an, un an si jumatate, in functie de zona in care se afla aceasta, de flexibilitatea pielii in zona respectiva si de particularitatile genetice ale fiecarui individ. Pana in aceasta perioada nu este recomandata indepartarea chirurgicala a cicatricei, fiindca ea se poate ingusta si aplatiza in acest interval. Leziunile fetei se vindeca cel mai bine.

Citeste jurnalul.ro

Cosmeticele contin substante nocive. Afla care sunt!... Unghiile iti arata starea de sanatate...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x