Antena Căutare

Cum se prepară micii de casă și cu ce se pot aromatiza pentru un gust deosebit?

Dacă sunteți în căutarea unei rețete pentru pasta de mici, Chef Munti, bucătarul de la Star Matinal, ne recomandă o rețetă proprie de Mici preparați în casă, condimentați și serviți cu un piure de cartofi aromatizat.

Cum se prepară micii de casă și cu ce se pot aromatiza pentru un gust deosebit?
Mici preparați în casă

Mixul de condimente pentru pasta de mici se poate adapta după propriile gusturi, dar importante pentru reușita acesteia sunt bicarbonatul de sodiu adăugat și supa concentrată din oase de vită sau de porc.

Ce ne trebuie pentru Rețeta Mici de casă cu piure aromatizat:

  • 500 gr carne tocată, de porc
  • 500 gr carne tocată, de vită
  • 1 kg oase de vită sau de porc
  • 200 gr morcovi
  • 200 gr ceapă albă
  • 200 gr țelină
  • 22 gr sare
  • 5 gr semințe de chimen
  • 5 gr piper negru
  • 3 gr cimbru uscat
  • 3 gr coriandru măcinat
  • 10 gr paprika afumată
  • 50 gr usturoi
  • 5 gr bicarbonat de sodiu
  • 3 gr chimion
  • 2 gr anason măcinat
  • Pentru piure aromatizat:
  • 1 kg cartofi
  • 200 gr unt
  • 200 ml lapte
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • 100 gr parmezan
  • pastă de trufe
  • muștar cu semințe
  • busuioc verde
  • 100 gr miere
  • pâine cu semințe
  • măcriș roșu
  • microplante
  • ridiche roșie

Cum se prepară Rețeta Mici de casă cu piure aromatizat

Mai întâi se prepară o supă concentrată din oasele de vită sau de porc împreună cu legumele curățate și tocate. Se fierb bine oasele până se desprinde carnea ce a mai rămas pe ele, iar această carne se va transforma într-o pastă și se va asăuga la amestecul de carne tocată, de vită și de porc.

Peste amestecul de carne tocată se adaugă condimentele și bicarbonatul și se picură din supa concentrată, fierbinte, amestecând bine totul. Se picură supă până se obține o consistență a amestecului de carne mai suculentă. Pasta de mici se lasă la odihnit cel puțin o oră pentru a se întrepătrunde aromele.

Micii se modelează clasic, sau sub formă de chigftele și se prepară pe grătar.

Pentru piureul de cartofi aromatizat, cartofii se fierb în coajă, apoi se curăță și se pasează împreună cu untul. Se adaugă parmezan răzuit și lapte fierbinte până se ajunge la consistența dorită, a piureului. Se adaugă pastă de trufe, după gust și pătrunjel verde, tocat.

Pentru servit, pâinea cu semințe se feliază și se aromatizează cu puțin usturoi și unt, apoi se prăjește.

Din restul ingredientelor se prepară diverse sosuri cu care se vor servi delicioșii mici de casă: sos de busuioc verde, sos de muștar cu miere, sos de măcriș roșu.

Secretul celor mai gustoși cârnați preparați ca pe vremea bunicii... Cu ce rețetă de salată ne putem delecta la început de primăvară? Rețetă de salată combinată cu fructe, brânză și mușchiu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x