Antena Căutare

3 dintre cei mai buni asistenți virtuali pentru comenzi vocale

Marii producători de smartphone-uri oferă astăzi soluții extrem de utile userilor, pentru o experiență mult mai bună, de fiecare dată când utilizează telefonul mobil. Printre ultimele tehnologii se numără și asistenții virtuali pentru comenzi vocale, precum Siri, Google Assistant sau Bixby. Îi poți găsi încorporați mai ales în flagship-urile marilor producători de telefonie mobilă - Samsung Galaxy S9, Google Pixel XL, iPhone X etc - și oferă o experiență plăcută de utilizare, dar și o mulțime de momente amuzante.

Întreabă-i ce îți trece prin cap, în ce limbă străină dorești, pentru că Apple, Samsung sau Google au făcut o treabă minunată la acest capitol. Mai multe despre 3 dintre cei mai buni asistenți virtuali, afli mai jos:

Siri

Siri este asistentul vocal pentru telefoanele din gama Apple. Acest manager personal are capacitatea de a recunoaște modul natural de a pune o întrebare al utilizatorului, reușind să ofere răspunsuri contextuale extrem de precise.

Pentru a te putea ajuta în fiecare zi cu informații utile, Siri este conectată cu o mulțime de aplicații din smartphone, precum Facetime, Messages, Contacts, Web Search etc. Pentru a vorbi cu Siri, posesorii de iPhone trebuie să țină apăsat lung pe butonul de Home, iar apoi să îi pună acestui simpatic asistent vocal orice întrebare dorești.

Google Assistant

Google Pixel XL este primul smartphone cu Google Assistant încorporat. Acest lucru le permite utilizatorilor să afle informații exacte despre cele mai importante știri, date în timp real despre temperatura din zona în care se află sau dacă echipa lor preferată de fotbal a câștigat ultimul derby. Dacă asistenții virtuali de la Apple, Amazon sau Samsung au nume mai interesante precum Siri, Alexa sau Bixby, ajutorul de la Google Pixel pare să rămână momentan la numele de Google Assistant.

Bixby

Bixby este asistentul vocal pentru ultimele flagship-uri din gama Samsung. Atunci când nu știi cum să formulezi întrebarea pe care vrei să i-o adresezi, nu trebuie decât să deschizi camera foto, iar Bixby va căuta rapid pentru tine răspunsul dorit. Cel mai tare lucru la Bixby este că acest asistent virtual este într-o continuă învățare. Asta pentru că îți învață treptat comportamentul tău de utilizator, pentru o experiență de utilizare din ce în ce mai bună. Cu cât utilizezi mai mult telefonul tău Samsung, cu atât Bixby va ști mai bine să te ajute, de fiecare dată când îi ceri acest lucru.

Dacă vrei să îți cumperi un Google Pixel XL, un iPhone X sau un Samsung Galaxy S9, fii liber să îi întrebi pe acești asistenți personali tot ce vrei. Ține cont de faptul că aceste software-uri se află într-un permanent proces de învățare despre obiceiurile tale de utilizator, pentru o experiență de utilizare mai bună, de fiecare dată. Așa că bucură-te în fiecare zi de telefonul mobil pe care îl ai și leagă o prietenie extrem de productivă, bazată de răspunsuri corecte și informații utile, pentru că niciodată nu se știe când ai nevoie de o rezervare rapidă la un restaurant sau de o noțiune interesantă de cultură generală, într-o seară cu prietenii.

Sfaturi pentru alegerea potrivita a unei imprimante second hand... O nouă schimbare la Facebook! Toți utilizatorii vor fi vizați! Mark Zuckerberg a anunțat ce se va întâmpla în următoarea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x