Antena Căutare

Semnul care îţi arată că cineva a încercat să îţi acceseze telefonul! Aşa te poţi asigura că nu se va mai întâmpla asta

Nu doar că telefonul tău poate fi hackuit, dar e posibil ca tu să nu ai nici cea mai vagă idee când și dacă se întâmplă


Nu doar că telefonul tău poate fi hackuit, dar e posibil ca tu să nu ai nici cea mai vagă idee când și dacă se întâmplă

„La sfârșitul zilei, totul poate fi spart. Ceea ce mă surprinde e că uneori oamenii uită că e atât de ușor ca aceste dispozitive să fie sparte”, a spus Adi Sharabani, cofondatorul companiei de securitate mobilă Skycure. Viziunea sa e sprijinită și de Alex McGeorge, expert în amenințări cibernetice în cadrul companiei Immunity.

Atât Sharabani, cât și McGeorge au simulat atacuri pentru clienți și au descoperit că majoritatea demonstrațiilor trec neobservate. De exemplu, Sharibani susține că încă așteaptă ca cineva să îl anunțe că departamentul de IT al unei companii cu care lucrează a identificat demonstrația de atac.

Articolul continuă după reclamă

Una dintre cele mai banale metode prin care cineva poate să ajungă la conținutul sensibil din telefonul tău e rețeaua WiFi nesecurizată. În categoria asta intră rețelele din cafenele și aeroporturi, care, în anumite situații, ar putea permite altora să vadă exact ce faci cât timp ești conectat.

Pentru a ști dacă ai de-a face cu o conexiune periculoasă, trebuie să fii pur și simplu atent la ce îți transmite telefonul tău.

De exemplu, pe iPhone-uri, vei primi un mesaj de avertizare care îți spune că identitatea serverului nu poate fi verificată. Pentru a te putea conecta la wireless, ar trebui să dai click pe „continue”. Potrivit lui Sharabani, în ciuda avertismentului, 92% din oameni se conectează la rețeaua îndoielnică.

Desigur, o altă metodă preferată de hackeri e reprezentată de vulnerabilitățile din telefon. Cei care fabrică dispozitivele lansează actualizări ale sistemului de operare frecvent tocmai pentru a-și proteja utilizatorii. „Toate acele actualizări au rezolvări foarte importante care țin de securitate, dar oamenii se gândesc că poate vor afecta modul în care își folosesc telefonul, sau iau în calcul chiar și eventualitatea că telefonul să nu fie compatibil cu ele. Trebuie să le aplice de îndată ce apar”, a explicat McGeorge.

Motivul este destul de simplu. Odată ce sunt lansate actualizările, hackerii știu care au fost vulnerabilitățile pe care le-au rezolvat și le e mai ușor să intre în dispozitivele care nu au fost puse la punct cu noutățile.

CONTINUAREA AICI!

RECORD! Facebook Messenger a depășit pragul de un miliard de utilizatori... Și voi ați descărcat filme de aici?! Cel mai popular site de piraterie, KickassTorrents, a fost închis după arestarea fo...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Când reclamele aduc trafic, dar telefonul continuă să nu sune
(P) Când reclamele aduc trafic, dar telefonul continuă să nu sune
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Telefonul care a înțeles în sfârșit ce vrea fotograful din tine
(P) Telefonul care a înțeles în sfârșit ce vrea fotograful din tine
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un inel extrem de scump
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x