Antena Căutare

10 lucruri inedite pe care nu le știai despre ciocolată

Despre ciocolată știm că este un aliment foarte îndrăgit atât de adulți cât și de copii, pentru că odată descoperit gustul ei, cu greu poți renunța la ideea de a te răsfăța din când în când cu ea.

ciocolata

Prima dată, ciocolata a fost consumată sub formă de băutură. Boabele de cacao sunt originare din Mexic, iar cacaua a fost preparată sub formă de băutură atât în cultura mexicană, cât și în cea aztecă, deși rezultatul nu era deloc asemănător cu ciocolata caldă pe care o cunoaștem în zilele noastre. Era o băutură cu gust amărui, care se consuma cu ocazia anumitor ceremonii, ca de exemplu cele de căsătorie. Aztecii au apreciat atât de mult boabele de cacao, încât erau adesea folosite ca monedă de schimb.

Ciocolata solidă a fost inventată în Marea Britanie prin combinarea untului de cacao cu zahăr și lichior de ciocolată. Astfel ciocolata dulce putea fi consumată și în formă solidă. Tot în Marea Britanie a fost produsă și prima tabletă de ciocolată, de către compania Cadbury, în 1842.

Ciocolata cu lapte a fost creată în Elveția de către Daniel Peter, prin 1875, cam după opt ani petrecuți pentru a-și perfecționa rețeta. Laptele condensat a devenit ingredientul cheie.

În zilele noastre găsim mai multe tipuri de ciocolată dintre care, cele mai frecvente sunt: ciocolata neagră, ciocolata cu lapte și ciocolatata alba.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ciocolată de casă: Secretele rețetei dezvăluite de mămica Ela Crăciun

Cu toate că nu este chiar ideală la gust, ciocolata neagră este, de departe favorita, pentru că poate fi consumată fără a ne teme de kilograme în plus.

Dacă este consumată în cantități moderate și dacă suntem atenți la conținutul acesteia, ciocolata poate avea multiple beneficii asupra sănătății organismului:

  1. Este un aliment bogat în nutrienți, precum mineralele atat de necesare sănătății organismului. Pe un conținut ridicat de fibre (10%), ciocolata contine cantitati insemnate de fier, magneziu, cupru, mangan, zinc, seleniu si potasiu.
  2. Este bogata in antioxidanti. Ciocolata contine 2 categorii de antioxidanti: flavonoizii si polifenolii, concentratia acestora fiind foarte ridicata in cacao.
  3. Ciocolata are efect energizant. Acizii grași, cum ar fi acidul stearic și acidul palmitic (atât saturați), cât și acidul oleic (nesaturat) ajută la creșterea nivelului de energie, fără riscul de a acumula colesterol, în ceea ce privește cacaoa pură. Atunci când cacaoa este utilizată pentru ciocolată, cantitatea de colesterol pe care o conține depinde de tipul de lapte și alte produse lactate utilizate ca ingrediente.
  4. Consumul de ciocolată îmbunătățește imunitatea organismului. Cele două tipuri de flavonoide prezente în ciocolată sunt în principal catechinele și epicatechinele. Ciocolata amăruie are un nivel ridicat de catechine, care stimuleaza sistemul imunitar al organismului uman și astfel contribuie la prevenirea apariției numeroaselor afecțiuni cronice.
  5. Consumul de ciocolată îmbunătățește funcțiile aparatulului cardiovascular. Fflavonoidele conținute în cantități mari în ciocolată acționează benefic în menținerea elasticității vaselor sanguine. Polifenolii din ciocolată au un rol important în reglarea nivelului de colesterol din sânge, prin scaderea nivelului de colesterol “rău” (LDL) și cresterea nivelului de colesterol “bun” (HDL). În plus, la persoanele hipertensive, consumul de ciocolată ajută la scăderea si reglarea tensiunii arteriale.
  6. Consumul regulat de ciocolată, îmbunătățește funcția cerebrală. Consumul de ciocolaă are un efect pozitiv asupra creierului și a bunei sale funcționalități, prin cresterea fluxului sanguin la nivelul acestui organ, prin îmbunatatirea functiei cognitive (in special la persoanele mai in varsta), prin reducerea efectelor negative produse de Alzheimer, prin stimularea memoriei și împiedicarea procesului de degradare și de pierdere a acesteia si prin imbunatatirea performantei scolare la copii.
  7. Consumul regulat de ciocolată îmbunătățește performanțele fizice, datorită catehinei conținută de boabele de cacao.
  8. Ajută la pierderea kilogramelor în plus. Unul dintre efectele consumului de ciocolată neagră, cu 2 ore înainte de masă, este reducerea apetitului, constantandu-se o diminuare a totalului caloric consumat. Consumul de ciocolată inhibă poftele alimentare nesănătoase, cum ar fi consumul frecvent al diverselor gustări dulci sau sarate, între mese. Înlocuirea acestora cu ciocolată neagră inhibă aceste pofte, dând organismului un plus nutrițional de care are nevoie.
  9. Te face mai fericit. Consumul de ciocolată are un efect pozitiv în situațiile de stres, de oboseală și suprasolicitare psihică, ducând la o stare de calm și la un nivel îmbunătățit de concentrare. Mai mult decat atat, consumul de ciocolata stimuleaza producerea endorfinelor (“hormonul al fericirii”), avand ca efect nu doar o stare de buna dispozitie, ci contribuind chiar si la prevenirea depresiei si a altor afectiuni psihice.
  10. Are efect de anti-îmbătrânire. Prin consumul de ciocolată se conduce la intensificarea biogenezei mitocondiilor de la nivel celular și chiar la producerea unor noi mitocondrii, responsabilă de acest efect fiind catehina continută de boabele de cacao. Rezultatul concret al acestor mecanisme petrecute la nivel celular este protejarea celulei și încetinirea procesului de îmbătrânire a organismului.

Citește și: Rețetă de ciocolată albă cu fructe uscate și cereale, preparată în casă

Acestea sunt doar 10 dintre multiplele beneficii ale consumului de ciocolată, însă, consumată în mod constant și ponderat, ciocolata poate fi un adevărat medicament pentru diferite afecțiuni.

Sursa

Estetica dentara... Cum îți dai seama dacă suferi de intoleranță la lactoză...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce să verifici înainte să comanzi un produs naturist online
(P) Ce să verifici înainte să comanzi un produs naturist online
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cauți cel mai bun specialist de afecțiuni ale umărului în București?
(P) Cauți cel mai bun specialist de afecțiuni ale umărului în București?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x