Antena Căutare

Ai avut kilograme în plus când erai mic? Atunci s-ar putea să ai această boală!

Obezitatea în copilărie și adolescență este asociată cu o serie de riscuri de sănătate. 

Obezitatea în copilărie și adolescență este asociată cu o serie de riscuri de sănătate.

Adolescenții obezi pot suferi efecte ireversibile asupra densității osoase din această cauză, potrivit unui nou studiu ce urmează să fie prezentat la congresul anual al Societății de Radiologie din America de Nord (RSNA).

Obezitatea în copilărie și adolescență este asociată cu o serie de riscuri de sănătate printre care se numără boli cardiovasculare și diabet.

În cadrul noii cercetări, oamenii de știință iau în considerare modul în care greutatea în exces poate afecta negativ structura osoasă.

''Despre obezitate s-a crezut anterior că protejează sănătatea oaselor, însă studii recente au evidențiat o înmulțire a cazurilor de fracturi ale antebrațului în cazul adulților tineri'', arată autoarea cercetării, Miriam A. Bredella, specialistă în radiologie la Spitalul General din Massachusetts și profesor asociat de radiologie la Harvard Medical School din Boston.

''Adolescența este momentul în care atingem un vârf în ceea ce privește densitatea osoasă, iar orice scădere în acest timp reprezintă o problemă serioasă'', a explicat specialista. ''Știm din alte probleme cronice care duc la pierderea densității osoase în adolescență, cum ar fi anorexia nervoasă, că riscul de fracturi se menține la vârsta adultă, chiar și după normalizarea greutății corporale. De aceea, este important să se abordeze de timpuriu această chestiune'', a adăugat ea.

''Există mai multe mecanisme prin care grăsimea viscerală afectează negativ osul'', mai spune dr. Bredella adăugând că aceasta ''secretă substanțe care conduc la inflamații cronice'', ce stimulează la rândul lor formarea de osteoclaste — celule din sânge ce resorb oasele. ''În plus, vitamina D, care este un factor important pentru sănătatea osoasă, este solubilă în țesut adipos și rămâne prinsă în celulele de grăsime'', a explicat omul de știință adăugând că hormonul de creștere, care joacă și el un important rol pentru sănătatea osoasă, are un nivel mai scăzut în cazul adolescenților obezi.

Studiul concluzionează că adolescenții care au o cantitate mare de grăsime viscerală și o masă musculară scăzută au un risc mare de slăbire a structurii osoase.

''Cel mai bun mod de a preveni diminuarea densității osoase este printr-o alimentație sănătoasă, ce conține cantități adecvate de calciu și vitamina D, alături de exerciții suficiente, așa cum am arătat în studiul nostru, că masa musculară este bună pentru sănătatea oaselor'', subliniază Bredella, potrivit Agerpres.

Caz medical de excepție! Medicii din Iași i-au mutat degetele unui bărbat de la picior la mâna dreaptă: Cum arată și ca... STUDIU: 5 din 10 femei sufera de tendinita sau fasceita planetara! Motivul?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x