Antena Căutare

Faceti curat in organism!

Sarbatorile de iarna sunt asociate cu un consum considerabil de preparate traditionale: fripturi, carnati, toba, lebar, caltabosi, salate cu maioneza, dulciuri cat cuprinde.



SIMPTOME
Chiar daca un organism intoxicat nu se manifesta dureros, exista cateva simptome la care trebuie sa fiti atenti. Astfel, daca aveti depuneri pe limba, un miros neplacut al gurii, dureri de cap, ameteli, somnolenta, apatie, oboseala inexplicabila, un tonus scazut, sunteti iritat sau aveti probleme digestive (constipatie sau diaree), organismul va atrage atentia ca nivelul toxinelor este mare.

De asemenea, un par tern, un ten cenusiu si unghii care se exfoliaza pot fi semne ca in corp sunt prea multe "deseuri" care trebuie indepartate. "Din pacate, multi dintre noi nu mai acorda atentie semnelor date de organism", spune specialistul. Li se pare normal sa fie obositi (dau vina pe un job solicitant), sa aiba tenul tern sau parul nestralucitor (acuza poluarea), insa lucrurile nu sunt chiar asa.

Detoxificarea este un termen ce presupune un ansamblu de procese biologice prin care un organism neutralizeaza si elimina produsele toxice rezultate din diversele metabolisme.

FARA CARNE
Profesorul Mencinicopschi recomanda ca, dupa Sarbatori, din regimul alimentar sa fie exclusa carnea. "Legumele si fructele crude, lichidele si produsele naturiste ar trebui sa nu lipseasca de la nici o masa", spune profesorul. Eficienta regimului alimentar creste daca dieta este insotita de miscare. Exercitiile fizice, mersul alert stimuleaza sistemul cardiovascular si procesele metabolice, intensificand functiile naturale de depurare.

ALIMENTELE RECOMANDATE
Profesorul Mencinicopschi recomanda ca fripturile, carnatii, toba, caltabosii si alte preparate "grele" sa fie inlocuite cu cat mai multe fructe si legume crude, cu fructe uscate, cu cereale integrale, alune sau seminte (neprajite si nesarate). De asemenea, cel putin temporar, zaharul trebuie inlocuit cu miere. Atentie! Mierea nu trebuie sa fie preparata termic si nici adaugata in bauturile fierbinti. Renuntati la obisnuita cafea de dimineata in favoarea unei cani cu ceai verde, care are aceleasi efecte energizante.

La micul dejun sau la gustarile dintre mese mezelurile ar trebui sa dispara. Locul lor trebuie luat de lactate: sana, chefir, iaurturi naturale, fara fructe.

MEMORIE DE ELEFANT
Conform unui studiu german, reducerea aportului caloric poate imbunatati memoria persoanelor in varsta. Studiile pe animale "batrane" au aratat ca o dieta saraca in calorii si bogata in acizi grasi nesaturati - ce se gasesc in uleiul de masline si peste - este benefica sistemului cerebral, in special pentru imbunatatirea memoriei. Concluziile acestui studiu ar putea ajuta la dezvoltarea unor noi strategii de preventie si tratament in scopul mentinerii sanatatii cognitive la varste inaintate, spun oamenii de stiinta germani.

AVERTISMENT
Nu va speriati daca in primele zile de regim veti avea senzatii neplacute: iritatii ale pielii, dureri de cap, greata. Sunt semne ca organismul reactioneaza la masurile pe care le luati. Dupa cateva zile, va veti simti foarte bine.

LICHIDE MULTE
Apa plata are un rol esential in dieta celor care vor sa scape de toxinele din organism. De aceea, ei trebuie sa bea cel putin doi litri de apa plata pe zi, cu inghitituri mici, la intervale de aproximativ un sfert de ora.

PERIODICITATE
Organismul ar trebui detoxifiat nu doar dupa Sarbatori, ci la sfarsitul fiecarui anotimp. Pentru eliminarea toxinelor, regimul trebuie aplicat 7-20 de zile. Daca dietele sunt urmate o perioada mai mare, ele pot provoca anemii severe.

Citeste jurnalul.ro

Foto: cantuchiropractor.com

Oana Zavoranu vrea sa devina vegetariana... Venin de albine in loc de pastile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x