Antena Căutare

Slovacia, destinatia perfecta pentru schi!

Iarna aceasta a fost cel putin ciudata, parca mai mult a plouat decat a nins. Si mai e ceva, parca a nins mai mult in extrasezon decat in timpul lui, si asta e o veste foarte buna, pentru ca buzunarele dumneavoastra nu au avut atat de mult de suferit. Daca mai aveti bani sau concediu, atunci va trimitem unde nici cu gandul nu ganditi - la schi in Slovacia! Poate parea ciudata propunerea, mai ales ca ne-am obisnuit cu Austria sau Bulgaria, dar vorbim acum de cel mai mare domeniu schiabil din Slovacia si de conditii mai ceva ca in Austria.

Jasna se afla la aproximativ trei ore de mers cu masina de Bratislava, la care adaugi drumul cu avionul, cam doua ore si ajungi sa faci aproape la fel de mult ca intr-o zi aglomerata spre Valea Prahovei.

Statiunea se afla la 950 de metri altitudine, dar domeniul schiabil incepe de la peste 2000 de metri, in inima mutilor Tatra. E un drum de 5-6 ore, sunt 29 de partii din care 8 usoare, 14 medii si 7 dificile, 24 de teleschiuri si nu in ultimul rand este unul dintre cele mai mari parcuri de snowboard din Europa.

Nu trebuie sa va faceti griji ca nu stiti sa schiati, cursuri sunt pentru toata lumea, iar daca ati venit pana aici ca nu ati avut incotro, stati linistiti. Sunt centre SPA, numai bune de relaxat, restaurante si cluburi destule. O masa pentru doi si doua beri costa cam 10 euro, in medie, deci nu e scump deloc.

Daca vii cu prietenii gasesti apartamente pentru 5 persoane si la 250 de euro pe saptamana! Nu va faceti griji de zapada, daca ati urmarit stirile sigur ati vazut ca iarna grea n-a pleacat de mult din centrul Europei. Distractie placuta!

Cele mai bune magazine pentru shopping in Santorini...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei
Hello Chef sezonul 7, 25 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mishei Sambata, 25.05.2024, 15:58
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x