Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 3. De ce lipsesc Andreea și Marian din emisia live din 13 iulie

Andreea și Marian de la Mireasa sezon 3 nu sunt prezenți în emisia live din 13 iulie 2021. Cei doi lipsesc pentru că se află la un date.

Andreea și Marian de la Mireasa sezon 3 nu sunt prezenți în emisia live din 13 iulie 2021. Cei doi lipsesc pentru că se află la un date | Antena 1

Concret, Marian și Andreea se bucură, în aceste momente, de ieșirea pe care au câștigat-o la concursul în care au intrat în rolul lui ”Cupidon”.

Cuplul a plecat în această zi la munte, pentru a își revendica premiul ce constă într-un zbor cu parapanta și o masă romantică.

Anunțul a fost făcut de către moderatoarea Simona Gherghe, la puțin timp după începutul emisiunii Mireasa din 13 iulie 2021.

Cum s-au descurcat Andreea și Marian la concursul Cupidon

Articolul continuă după reclamă

În urmă cu o săptămână, cuplurile de la Mireasa sezon 3 au avut sarcina de a-i convinge pe doi tineri, aleși la întâmplare de pe stradă, să facă schimb de numere de telefon. Concurenții s-au distrat pe cinste, în ciuda reticenței cu care au fost priviți.

Marian și Andreea au reușit să convingă mai mulți tineri să facă schimb de numere de telefon, spre deosebire de Ionuț și Romina cărora rolul de Cupidon le-a creat probleme.

Citește și: Ionuț și Romina s-au împăcat. Cine a făcut primul pas

Cei întâlniți nu au vrut, sub nicio formă, să-i ajute pe cei doi, așa că nu au bifat nici măcar o pereche.

Celelalte cupluri au reușit să obțină același scor, respectiv 3. Concurenții au privit amuzați imaginile cu ei alergând pe străzi și au mărturisit că le-a prins bine să interacționeze și cu alte persoane în afara de colegii de competiție.

Iată clasamentul:

Maria și Liviu - 3
Marian și Andreea - 5
Izabela și Blaze - 3
Ionuț și Romina - 0
Anamaria și Bogdan - 3.

Astfel, Marian și Andreea sunt câștigătorii premiului care constă într-un zbor cu parapanta și o cină pe vârful muntelui. Aceștia trebuiau să plece pe 6 iulie 2021, însă un incident petrecut pe DN1 i-a împiedicat să-și adjudece premiul.

Citește și: Doamna Malvina a revenit alături de concurenți după operația la picior. Nu va mai locui cu fetele și mamele

Mireasa 2021, sezon 3. Ionuț și Romina s-au împăcat. Cine a făcut primul pas... Mireasa 2021, sezon 3. Izabela crede că Romina îi face ochi dulci lui Blaze și a mustrat-o pe iubita lui Ionuț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x