Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Ce i-a spus doamna Lenu Ancăi, după ce aceasta a fost eliminată

Anca a părăsit competiția în Gala de sâmbătă, 2 octombrie 2021. După terminarea emisiunii, doamna Lenu a alergat spre tânără.

”Draga mea, te iubesc foarte mult. Pe tine și pe Alinuța vă iubesc foarte mult.”, i-a zis doamna Lenu.

Anca i-a transmis să aibă grijă de Victor și Andrada, să le fie alături. Cu greu au reușit cele două să se calmeze.

Anca, tristă că a părăsit competiția

Anca crede că era de așteptat să părăsească competiția pentru că era una dintre fetele singure, care nu era atrasă de niciun concurent.

”Era de așteptat, eu sunt singura care nu am nici un cuplu. Chiar mă așteptam. Cel mai rău îmi pare după buni Lenu și Alina. Îmi pare rău că nu am reușit să-mi îndeplinesc visul. Dumnezeu știe de ce și are ceva pregătit pentru mine. Experiența în casa Mireasa e wow, unică. Vreau să le transmit să se iubească, să ajungă în Finală.”, a spus Anca.

Victor consideră că el este vinovat pentru eliminarea tinerei. ”Dacă nu o încurcam, poate avea alt drum aici.”, a zis și Victor.

Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Marius a mărturisit că a sărutat-o pe Amalia la date, când nu erau camere

Anca și Victor au fost împreună pentru scurt timp

”Întâlnirea cu Anca a fost una dintre cele mai emoționante întâlniri din viața mea”, a spus Victor după ce s-a văzut cu frumoasa concurentă.

”Am avut o chimie, ne înțelegeam din priviri. Îmi place.”, a zis și Anca după date.

Anca și Victor s-au sărutat și formează un cuplu

”Aș vrea să te sărut. Ce zici de asta?”, a întrebat Victor, iar Anca i-a spus că e prea devreme. ”Nu o să mai dorm la noapte că m-ai refuzat”, a glumit băiatul.

”Doamne, îmi ești dragă tare.”, a declarat Victor când Anca l-a luat în brațe. La scurt timp distanță, Anca a fost cea care l-a sărutat pe Victor.

”Ne-am luat în brațe și pur și simplu s-a întâmplat.”, a spus Victor. ”Ce știe băiatul meu să facă?!”, a zis doamna Lenu când i-a văzut sărutându-se.

Mireasa sezon 3. Primul mesaj al Izabelei după ce s-a căsătorit civil cu Blaze. Ce a postat pe internet... Mireasa 2021, sezon 4. Andrada și Victor, la prima ceartă violentă. Ce cuvinte dure și-au spus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Maria de la Mireasa, suspiciuni că ar fi însărcinată. Ce s-a întâmplat după ce a cerut un test
Maria de la Mireasa, suspiciuni că ar fi însărcinată. Ce s-a întâmplat după ce a cerut un test
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Alin, noul concurent din casa Mireasa. Ce fată i-a atras atenția:
Cine este Alin, noul concurent din casa Mireasa. Ce fată i-a atras atenția: "Vreau să tatonez terenul"
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x