Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Maria și Marius, atingeri îndrăznețe. Ce spun despre formarea unui cuplu

Maria și Marius de la Mireasa sezon 4 petrec tot mai mult timp împreună. Deși nu vor să se declare un cuplu, cei doi au gesturile unei perechi.

În ediția Mireasa sezon 4, din 15 octombrie 2021, a fost difuzat un material cu Maria și Marius, în care cei doi erau foarte tandri unul cu altul.

Aflați în unul dintre paturi, Maria și Marius s-au giugiulit, iar la un moment dat băiatul a întrebat-o dacă are gânduri necurate.

Maria a negat, însă fiul doamnei Eugenia nu a crezut-o. ”Fața ta spune altceva”, a zis el. La scurt timp, cei doi s-au sărutat cu foc.

După difuzarea materialului, Maria și Marius au fost întrebați de Simona Gherghe dacă sunt pregătiți pentru căsătorie și dacă formează un cuplu. Concurenta a afirmat că este pregătită să se căsătorească, dar că momentan nu vor să se declare un cuplu.

Tinerii au mărturisit că vor să vadă cum se va termina cursa pentru eliminare și că se vor declara apoi un cuplu pentru a nu crede ceilalți că vor să influențeze voturile.

Totuși, dacă Marius nu va rămâne în competiție, Maria e sigură că situația lor nu se va încheia.

Maria de la Mireasa sezon 4, iubita unui bărbat însurat

Maria și Marius au discutat despre fosta relație a tinerei. Concurenta de la Mireasa sezon 4 a recunoscut că partenerul cu care a fost 6 ani era căsătorit.

”Nu îmi este rușine, tocmai că nu îmi este rușine. Am evitat să vorbesc despre subiectul acesta deoarece știu că părinții mei sunt afectați de treaba asta. Nu ezit să spun, nu evit să-mi asum. Părinții mei știau ceva, bănuiau că în continuare... El era căsătorit când eram cu el, dar era cu mine. Eu asta am încercat să...

Era doar formal căsătorit, în acte. Relația cu soția nu se mai consuma, știu de la el, doar cu el am stat. Șase ani am stat separat, nu am locuit niciodată cu niciun bărbat. Aveam o școală de terminat, nici măcar nu am fost în oraș. Eu am fost plecată în alt oraș să-mi fac facultatea, nu aveam cum. Oricum, eram mult prea mică ca să pot să locuiesc cu un bărbat. Încă nu eram pregătită”, a declarat Maria la emisiunea Mireasa- Capriciile Iubirii de la Antena Stars.

Tânăra a subliniat faptul că nu crede că bărbatul a profitat de naivitatea ei și că, cel mai probabil, nu era atât de implicată încât să ceară mai mult de la el.

”Nu l-am prezentat părinților mei, nu au vrut să-l cunoască”, a mai zis Maria.

Mireasa 2021, sezon 4. Ela l-a rugat pe Petrică să fie mai blând cu mama lui. Doamna Ioana avea lacrimi în ochi... Mireasa sezon 4, 16 octombrie. Ion a luat decizia de a pune pauză cunoașterii cu Raluca. Care a fost motivul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sondajul momentului în casa Mireasa! Ce trebuie să voteze publicul până în gala de vineri, 16 octombrie 2026
Sondajul momentului în casa Mireasa! Ce trebuie să voteze publicul până în gala de vineri, 16 octombrie 2026
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trădări, acuzații și multe „înțepături”! Adevăruri incomode, scoase la iveală de față cu toți concurenții Mireasa! Ce s-a aflat
Trădări, acuzații și multe „înțepături”! Adevăruri incomode, scoase la iveală de față cu toți...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x