Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 4. Prima reacție Ralucăi și a lui Ion după ce au ieșit pe locul 3 în Finala Mireasa

Finala Mireasa sezon 4 a adus în fața telespectatorilor emoție pură! Simona Gherghe a anunțat clasamentul cuplurilor chiar în ultimele minute al emisiunii, iar Raluca și Ion au fost pe locul 3 în topul preferințelor. Ce au postat cei doi imediat după ce au intrat în posesia telefoanelor și au părăsit casa Mireasa.

Finala Mireasa sezon 4 a adus în fața telespectatorilor emoție pură! Simona Gherghe a anunțat clasamentul cuplurilor chiar în ultimele minute al emisiunii, iar Raluca și Ion au fost pe locul 3 în topul preferințelor. Ce au postat cei doi imediat după ce au intrat în posesia telefoanelor și au părăsit casa Mireasa. | Mireasa

Finala din data de 19 decembrie 2021 a emisiunii Mireasa și-a desemnat câștigătorii. Ela și Petrică au obținut marele premiu în valoare de 40.000 de euro, iar pe locurile doi și trei s-au clasat Ana- Alexandru și Raluca-Ion.

Cei doi și-a spus cuvinte de iubire în fața întregii țări și au semnat actele de față cu toată țara și cu familiile prezente.

Ce au postat Raluca și Ion după Finala Mireasa sezonul 4

Imediat după ce cuplul a părăsit casa Miresa, fiecare a putut avea acces la telefonul mobil și la toate lucrurile fără de care au trăit patru luni de zile.

Articolul continuă după reclamă

Deconectați de la internet și conectați la propriile sentimente, așa cu fost concurenții din emisiunea Mireasa încă din luna septembrie. Iată că la sfârșitul unei călătorii presărate cu sentimente de iubire, Raluca și Ion și-au unit destinele în fața întregii țări și s-au clasat pe locul 3 cu un procent de 12,31%.

Raluca a fost prima care a postat un selfie la InstaStory alături de Ionuț, dar și în feed a încărcat o fotografie din Finală, îmbrăcată în rochia de mireasă.

Citește și: Finala Mireasa sezonul 4. Cine sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 de euro

De asemena, Ion a postat la InstaStory o fotografie cu el alături de frumoasa lui soție și a pus pe fundal o melodie de dragoste, în care se regăsesc versurile “Ești o minune”.

Citește și: Ana și Alex sunt susținuți de familie în Finala sezonului 4 Mireasa

Ela și Petrică sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 de euro

La sfârșitul Finalei Mireasa sezon 4, Simona Gherghe a citit clasamentul publicului, cel care dictează câștigătorii, iar Ela și Petrică au câștigat marele premiu.

  • Pe locul 3 cu 12,31% sunt Raluca și Ion .
  • Pe locul 2 cu sunt 41,42% Alex și Ana.
  • Pe locul 1 sunt Ela și Petrică, câștigătorii sezonului 4 Mireasa.

Cuplurile care s-au căsătorit în Finala sezonului 4 Mireasa. Primii au fost Ela și Petrică, au urmat Raluca și Ion, iar mai apoi Ana și Alex. Maria și Marius nu s-au căsători în emisiune și au spus că nu vor să facă acest lucru sub presiunea competiției.

Citește și: Raluca și Ion sunt susținuți de familie în Finala sezonului 4 Mireasa

Raluca merge la Ion, iar pentru ei urmează o plimbare lungă prin țară. Lui Alex i-au trecut emoțiile după oficierea căsătoriei, iar cei doi vor merge la hotel, iar de mâine merg acasă. Petrică și Ela sunt și ei bine, iar cei doi sunt foarte fericiți.

Finala Mireasa sezonul 4. Cine sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 de euro... Finala Mireasa 2021, sezon 4. Mesajul lui Alexandru după ce Ela și Petrică au câștigat Marele Premiu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x