Antena Căutare

Mireasa 2022, sezon 5. Sabrina a pus punct cunoașterii cu Perneș: ”Mă simt acaparată de tine”

Sabrina de la Mireasa sezon 5 este deranjată de faptul că băieții o ocolesc pentru că Perneș este mereu în preajma ei. Din această cauză, a decis să întrerupă cunoașterea cu el.

Tânăra l-a anunțat pe Perneș că nu vrea să se mai cunoască. S-a întâmplat la petrecere, atunci când Sabrina și-a luat inima în dinți și i-a transmis că vrea ca Perneș să se îndepărteze și să le permită celorlalți băieți să se apropie de ea.

Cu doar câteva zile înainte, ea se arăta interesată de el și spunea că încearcă să se convingă pe ea că Perneș este băiatul pe care îl vrea alături.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Valentin și Alina sunt într-o cunoaștere: Nu mă mai îndrept către alte fete!

Insistența lui, însă, a făcut-o să-și pună semne de întrebare și a realizat că nu simte același lucru ca el. Încă de la primul date, cel pe nevăzute, Perneș s-a arătat interesat să o cunoască doar pe Sabrina. El s-a așezat întotdeauna lângă ea și chiar a ținut-o de mână în nenumărate rânduri.

Nu o dată telespectatorii au observat că ea nu-i răspundea în același mod și că era foarte rezervată. Iată ce i-a spus Sabrina lui Perneș la petrecerea de sâmbătă:

Ce au discutat Sabrina și Perneș pe terasă

De cum a intrat în casa fetelor, Perneș i-a adus Sabrinei un buchet de trandafiri. A pupat-o pe obraz și fata a părut fericită de gestul ei. ”Stai, nu mă ține, nu mă ține chiar așa”, i-a zis fata când băiatul a venit să o ia în brațe.

Câteva zeci de minute mai târziu, au mers pe terasă și au stat de vorbă. În tot acest timp, Sabrina nu s-a putut uita în ochii lui Perneș.

”Am stat și m-am gândit. Nu vreau să mă grăbesc în luarea unei decizii. Nu e vorba că vreau să cunosc mai mulți băieți. Mi se pare că s-a pus presiune pe noi. Chiar cred că mai am nevoie de timp. Nu ai greșit cu nimic. (...) Nu văd să meargă între noi.”, a zis Sabrina.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Cosmin și Andreea formează un cuplu. Cei doi s-au sărutat la petrecere

Atunci Perneș i-a spus că acest comportament îl îndepărtează: ”Vreau să fii sinceră cu mine de la început. (..) Te-ai asumat când ai zis că nu vrei să mai cunoști pe cineva. Am făcut ce am simțit. Dacă așa ești tu, iar acum vii să-mi spui să punem punct, e nașpa. Până acum de ce ai putut mai mult de atât?”

”Nu am simțit 100% că vreau. Simt că sunt acaparată, simt eu asta. Nu contează ce zice lumea din jur. Mă simt acaparată de tine. Acum am simțit să îți spun. Au mai fost faze care m-au deranjat. Ai și tu niște reacții, am și eu, nu e cazul să le avem acum”, a declarat Sabrina.

Perneș a afirmat că se va retrage și asta i-a picat bine fetei.

Mireasa sezonul 3. Maria Roman a apelat la o schimbare de look, după separarea de Liviu Olteanu. Cum arată tânăra... Mireasa 2022, sezon 5. Cosmin și Andreea formează un cuplu. Cei doi s-au sărutat la petrecere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x