Antena Căutare

Mireasa 2022, sezon 5. Yana a vrut să se despartă de Andrei după ce s-a spus că are un trecut îndoielnic. Au apărut noi acuzații

Yana de la Mireasa sezon 5 a decis să se despartă de Andrei pentru a îl scuti de eventualele situații neplăcute, provocate de informațiile care ar mai putea veni despre ea.

”Înțeleg că atunci când ți se întâmplă, e pus și el în situație. Nu mi-a plăcut, nu vreau să fie el pus în această situație. (...) Nu voiam să discut așa despre asta. Pentru mine nu e nimic de discutat. Mă aștept să mai vină niște lucruri. Ați spus așa ieri și... (n.r. de asta se așteaptă să mai vină informații despre ea).”, a zis Yana.

Yana, acuzată că a mințit în privința operațiilor estetice

O imagine trimisă redacției o arată pe Yana într-un colaj, într-o discuție care face trimitere la operațiile estetice ale concurentei de la Mireasa.

Ea este acuzată că și-a modificat nasul și că a mințit atunci când a spus că nu și-ar face operații estetice pentru că îi este teamă de anestezie.

”E nasul meu, nu am operație la nas. Nu am făcut nasul.”, a explicat concurenta de la Mireasa sezozn 5. ”Dacă și-ar fi făcut operație, eu ce aș putea să fac?”, a zis și Andrei.

Yana i-a spus lui Andrei câți bani obișnuia să câștige și cheltuie

Andrei a fost curios câți bani câștiga Yana afară și ce sume cheltuia. Tânăra i-a zis că plătea 150 de euro săptămânal pentru mic dejun și fructe.

”El știe că am lucrat în domeniul frumuseții, făceam sprâncene, unghii. Am lucrat în administrație. La Paris lucram individual, de acasă. Eu am spus și lui Andrei, nu era doar câștigul meu, era și de la bărbatul cu care eram. Am locuit cu el la Paris. Nu am rămas pentru că ne-am despărțit.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa 2022, sezon 5. Valentin și Alina, discuție codată. Simona Gherghe, avertisment pentru toate cuplurile... Amalia, logodnica lui Radu de la Mireasa 2, întrebată de sarcină. Ce a răspuns a lăsat loc de interpretări...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Simona Gherghe a făcut anunțul momentului la Mireasa, după eliminarea lui Ronaldo! Ce a dezvăluit că se întâmplă
Simona Gherghe a făcut anunțul momentului la Mireasa, după eliminarea lui Ronaldo! Ce a dezvăluit că se întâmplă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Adrian și Maria s-au sărutat și formează un cuplu, la Mireasa! Gesturi îndrăznețe, surprinse de camerele de filmat
Adrian și Maria s-au sărutat și formează un cuplu, la Mireasa! Gesturi îndrăznețe, surprinse de camerele de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x