Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 5 august 2024. Cine este Daiana și ce detalii surprinzătoare s-au aflat despre trecutul ei. Ce afacere are

În ediția din 5 august 2024 a emisiunii Mireasa sezonul 10 am putut s-o cunoaștem mai bine pe Daiana. Descoperă ce detalii s-au aflat despre concurentă.

Publicul a votat și astfel, Daiana a fost prima concurentă care a fost desemnată drept „fata săptămânii. În ediția de luni, 5 august 2024, a emisiunii Mireasa sezonul 10, fanii au putut afla mai multe detalii despre brunetă. Descoperă în rândurile de mai jos detalii despre Daiana.

Cine este Daiana de la Mireasa, sezonul 10. Ce s-a aflat despre concurentă în ediția din 5 august 2024 a emisiunii

Daiana Spafiu are 24 de ani, este din București și a absolvit Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA), Facultatea de științe politice. A urmat și un master, în acelașiu domeniu.

„Momentan nu lucrez în domeniul pe care l-am studiat, dar dețin o mică afacere de care mă ocup: un solar. Consider că de când am deschis această afacere m-am dezvoltat, pentru că am descoperit lucruri pe care nu le știam până la momentul de față, precum responsabilitatea, grija, atenția. Îmi place să zic să înfloresc odată cu afacerea, pentru că atunci când am luat-o era puțin la pământ. Ulterior am înflorit împreună, am încercat să mă promovez în mediile de socializare și pot spune că am avut succes”, a zis Daiana.

Citește și: Mireasa sezon 10, 5 august 2024. Ce au discutat băieții, după ce fetele s-au aliniat în spatele lor, pentru date. Ce s-a aflat

Tânăra a spus că nu se ocupă doar de afacerea ei, ci este totodată și o bună gospodină.

„Primii bani i-am câștigat la vârsta de 14 ani, când am venit în România. Eu nu am locuit aici până atunci. Am locuit în Italia încă de când aveam 3 ani, acolo am făcut școala. M-am întors la 14 ani pentru că mama voia să mă pregătească pentru liceul militar, dar nu am reușit, fiindcă am avut o problemă”, a mai explicat concurenta.

Citește și: Mireasa Sezonul 10. Gabriel vrea să aibă o soție frumoasă: „Mă interesează foarte mult aspectul fizic în primul rând”

Concurenta a spus că părinții ei sunt despărțiți și că nu are o relație bună cu tatăl ei. În plus, Daiana de la Mireasa sezonul 10 a spus că a avut trei relații până în prezent și a oferit detalii despre viața ei sentimentală.

Ce a mai povestit concurenta despre ea? Află totul urmărind clipul video de mai sus din ediția din 5 august 2024 a emisiunii Mireasa sezonul 10.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

De asemenea, Concursul Mireasa - Iubire de 10 se defășoară în perioada 08.07.2024 – 23.08.2024. Pe 23 august, în emisia live de Mireasa, se va anunța câștigătorul concursului. Intră pe https://iubirede10.a1.ro/, completează formularul cu datele personale și încarcă o fotografie prin care să exprimi ce înseamnă iubirea de 10 pentru tine.

Mireasa sezon 10, 5 august 2024. Ce au discutat băieții, după ce fetele s-au aliniat în spatele lor, pentru date. Ce s-a... Un fost concurent de la Mireasa s-a logodit, după câteva luni de relație. Despre cine e vorba...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alberto, ploaie de reproșuri la adresa lui Beleuț. Discuțiile aprinse dintre cei doi nu s-au stins prea repede:
Alberto, ploaie de reproșuri la adresa lui Beleuț. Discuțiile aprinse dintre cei doi nu s-au stins prea repede:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Veronica l-a acuzat pe Alberto că a jignit-o. Cum a răspuns concurentul și ce a urmat între ei:
Veronica l-a acuzat pe Alberto că a jignit-o. Cum a răspuns concurentul și ce a urmat între ei: "De ce să nu-mi...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x