Antena Căutare

Mireasa, sezon 6. Cât a slăbit Gabriela de când a născut. Fosta concurentă a publicat imagini din timpul sarcinii și din prezent

Gabriela, fosta concurentă a sezonului 6 Mireasa, a dezvăluit cât a slăbit de când a născut. De asemenea, fosta soție a lui Valentin a publicat o fotografie din timpul sarcinii.

Gabriela le-a arătat fanilor cât a slbăit de când a născut | Antena 1 & Instagram

În timpul sarcinii Gabriela Pițigoiu a fost foarte discretă în mediul online. Fosta soție a lui Valentin nu a publicat imagini cu burtica de gravidă la vedere în ultimul trimestru de sarcină, însă acum fosta Gabriela le-a arătat susținătorilor cum a arătat atunci și cum arată acum.

Gabriela Pițigoiu a slăbit considerabil de când a născut. Fosta soție a lui Valentin, care l-a adus pe lume pe micuțul Tudor Gabriel în luna septembrie, a explicat că din săptămâna 30 de sarcină și până la botezul micuțului a slăbit 15 kilograme.

Cum arată Gabriela Pițigoiu de la Mireasa, la 2 luni de când a născut

În timp ce era gravidă, Gabriela Pițigoiu nu a renunțat la mersul la sală și la sport, iar imaginea cu burtica de gravidă la vedere este realizată chiar în echipament sportiv.

Articolul continuă după reclamă

În imaginile pe care le-a publicat Gabriela pe contul ei de Instagram, fanii au observat cât de bine arată în prezent, dar și cât de frumoasă a fost în timpul sarcinii.

Citește și: Cum a reacționat Gabriela de la Mireasa 6 când Simona Gherghe a vorbit despre ea în direct: „Este o mămică foarte frumoasă”

Citește și: Ipostaza emoționantă în care Gabriela de la Mireasa a apărut alături de fiul ei. Cât de frumos a crescut

Cum a început povestea de dragoste dintre Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle. Cei doi au divorțat când tânăra era însărcinată

Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle s-au cunoscut în sezonul 6 Mireasa. Fostul concurent al show-ului matrimonial a fost fascinat de frumusețea tinerei. Așadar, nu a stat prea mult pe gânduri și s-a decis să afle mai multe detalii despre ea.

Povestea de dragoste dintre cei doi a început timid, chiar pe platourile de filmare ale emisiunii. Aceștia au acordat o șansă relației, după ce și-au dat seama că au lucruri în comun, printre care se numără și sportul.

Parcursul lor în sezonul 6 Mireasa a fost plin de momente fericite și obstacole. Gabriela Pițigoiu și Valentin Harle au fost la un pas să renunțe unul la celălalt, în urma presiunii și tensiunilor din casă.

În ciuda situațiilor dificile, cei doi au rămas împreună. Mai mult, aceștia s-au căsătorit în Marea Finală a reality show-ului. La scurt timp de la ieșirea din competiție, Valentin Harle a făcut un anunț care a luat pe toată lumea prin surprindere.

Fostul concurent Mireasa anunța că el și Gabriela Pițigoiu au decis să meargă pe drumuri separate chiar în perioada în care tânăra era însărcinată. Cei doi au rămas în relații bune de dragul copilului, care a venit pe lume în urmă cu puțin timp.


Mireasa sezonul 8, 13 noiembrie 2023. Sancțiunea primită de Liviu și Bogdana la cererea celorlalți concurenți... Mireasa sezonul 8. După ce mama lui Alex a venit să-l vadă, concurentul a avut parte de o nouă surpriză...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x