Antena Căutare

Mireasa sezon 6. Raluca, foarte încântată după date-ul cu Giorgio: ”Să fie semn de îndrăgostire?!”

Raluca de la Mireasa sezon 6 s-a arătat încântată de întâlnirea cu Giorgio. Cei doi au descoperit că au valori comune și cred că s-ar potrivi. Ba mai mult, fata a afirmat că îl vede pe Giorgio ca pe un potențial iubit.

Raluca și Giorgio de la Mireasa sezon 6 au avut o întâlnire care i-a umplut de speranță. Cei doi au discutat despre planurile lor de viitor și au descoperit că ambii își doresc același tip de familie.

Raluca, încântată de interacțiunea cu Giorgio de la Mireasa sezon 6

Deși între ei există o diferență de 6 ani, Raluca și Giorgio nu par să se gândească la acest lucru.

”Mi s-a părut că ești o fată foarte matură, ești pregătită pentru căsătorie. Și eu tot asta caut, am zis să încercăm. Ai zis că nu te bazezi foarte mult nici pe aspectul fizic”, i-a zis Giorgio.

Cei doi sunt aceeași zodie și cred că asta le va ușura comunicarea. ”Giorgio este un băiat, un bărbat matur, chiar dacă are 25 de ani. Am fost impresionată să văd cât de frumos gândește, vorbește. Mi-a plăcut cel mai mult faptul că regăsesc foarte multe valori pe care le am și eu. Momentan pot să spun că nu există ceva ce nu îmi place la Giorgio”, a spus tânăra după date.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Ce s-a întâmplat cu Yana și Andrei după ce au anunțat că s-au despărțit

De cealaltă parte, Giorgio a afirmat: ”Raluca mi s-a părut o companie foarte plăcută. Mi-a plăcut să interacționez cu ea. Discuția mi s-a părut că a decurs foarte natural. Mi-a plăcut foarte mult faptul că își dorește foarte mult să își facă o familie și rezonăm din acest punct de vedere. Mi se pare că dorim același tip de familie”.

Mai târziu, în bucătărie, ea le-a vorbit fetelor despre Giorgio. La un moment dat, a greșit sertarul și a făcut o glumă: ”Să fie semn de îndrăgostire?!”

Cu doar puțin timp în urmă, Raluca afirmase că îl vede pe Giorgio ca un potențial viitor iubit.

Mireasa 2022, sezonul 5. Ce s-a întâmplat cu Yana și Andrei după ce au anunțat că s-au despărțit... Mireasa Sezonul 6, 7 septembrie 2022. Băieții au făcut noi pronosticuri. Ce fete au fost menționate în discuțiile lor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a observat doamna Flori la Andrei Beleuț! Acuzațiile dure pe care le aduce concurentului de la Mireasa
Ce a observat doamna Flori la Andrei Beleuț! Acuzațiile dure pe care le aduce concurentului de la Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Adrian, replică jignitoare pentru Anne, de față cu toți, la Mireasa! Concurenta a început să plângă. Ce s-a întâmplat
Adrian, replică jignitoare pentru Anne, de față cu toți, la Mireasa! Concurenta a început să plângă. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x