Antena Căutare

Laura şi Mihai, câştigătorii celui de-al zecelea sezon Mireasa şi ai premiului în valoare de 40.000 de Euro

După ce au trăit emoțiile, provocările și toate sentimentele intense oferite de experiența Mireasa, patru cupluri au decis să se căsătorească în Marea Finală Mireasa – Iubeşte de 10!

Laura şi Mihai, câştigătorii celui de-al zecelea sezon Mireasa şi ai premiului în valoare de 40.000 de Euro | Antena 1

După câteva luni intense de competiţie, sezonul zece al reality show-ului matrimonial Mireasa – Iubeşte de 10! a ajuns la final astăzi la Antena 1.

Ionela și Robert, primul cuplu din istoria reality show-ului matrimonial care aşteaptă un copil, conceput chiar în timpul competiţiei, Ramona și Stelian, Daiana și Cristi, Laura și Mihai sunt concurenţii care și-au construit poveștile de dragoste până în ultima clipă a sezonului zece, spunând <Da> în direct, în faţa ofiţerului Stării Civile.

Potrivit tradiției, telespectatorii au decis cine merită premiul cel mare în valoare de 40.000 de Euro. La scurt timp după ce a primit rezultatele voturilor, Simona Gherghe a anunțat că Laura şi Mihai sunt câştigătorii sezonului cu numărul zece.

Laura şi Mihai, câştigătorii celui de-al zecelea sezon Mireasa şi ai premiului în valoare de 40.000 de Euro

Articolul continuă după reclamă

După ce au trăit emoțiile, provocările și toate sentimentele intense oferite de experiența Mireasa, patru cupluri au decis să se căsătorească în Marea Finală Mireasa – Iubeşte de 10!

Dintre cele patru cupluri care s-au căsătorit, numai unul a obținut titlul de „Cuplu câștigător al sezonului 10 Mireasa”, precum și cecul de 40.000 de Euro. Pentru Laura, experienţa Mireasa sezonul 10 nu a fost una cu totul nouă. Tânăra a participat şi sezonul trecut, iar în cel de-al zecelea sezon a revenit întâi în emisiunea Mireasa – Capriciile iubirii, pentru ca apoi Mihai să o invite să intre în casa Mireasa.

Clasamentul făcut public de gazda reality show-ului Mireasa, Simona Gherghe, a arătat că peste 48% dintre voturi au mers către Laura şi Mihai.

„Ionela și Robert, sunteți marii câștigători pentru că aveți un bebeluș care urmează să se nască peste aproape 9 luni! Ramona, Stelian, felicitări și vouă! Câștigătorii sezonului 10 al emisiunii Mireasa sunt Laura și Mihai! Pe locul al doilea sunt Daiana și Cristi”, a spus Simona Gherghe.

La rândul ei, Laura a dezvăluit: „Vă mulţumim că aţi avut încredere în relaţia noastră! Mă bucur că plec de mână cu soţul meu!”.

După un sezon intens, Simona Gherghe le dă întâlnire telespectatorilor cu un nou sezon Mireasa, din 13 ianuarie, la Antena 1.

Când începe sezonul 11 Mireasa - Iubește românește! Simona Gherghe a făcut anunțul... Finala celui de-al zecelea sezon Mireasa - Iubește de 10!, lider detașat de audienţă! Laura şi Mihai, câştigătorii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a observat doamna Flori la Andrei Beleuț! Acuzațiile dure pe care le aduce concurentului de la Mireasa
Ce a observat doamna Flori la Andrei Beleuț! Acuzațiile dure pe care le aduce concurentului de la Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Adrian, replică jignitoare pentru Anne, de față cu toți, la Mireasa! Concurenta a început să plângă. Ce s-a întâmplat
Adrian, replică jignitoare pentru Anne, de față cu toți, la Mireasa! Concurenta a început să plângă. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x