Antena Căutare

Mireasa sezon 6. Sebaidin, deranjat de o remarcă a Ralucăi la adresa doamnei Dorina. Ce i-a spus în live

Sebaidin a fost deranjat de faptul că Raluca a încercat să-i ceară socoteală mamei lui pentru ceva ce i-a spus lui Damaris, când doamna Dorina își lua ”la revedere” de la concurentă.

”A fost o cunoaștere, a fost o relație. Eu nu am nimic personal cu Damaris. Nu vreau să se înțeleagă lucrul ăsta. Nu vreau să se înțeleagă că Damaris e vreo falsă sau eu sunt vreun fals, fiecare a făcut ce a simțit. Și dacă am spus ce am spus la început (n.r. că nu va vrea să cunoască o altă fată în casa Mireasa, cât Damaris e acolo), chiar am simțit. Dacă nici eu nu am fost băiatul care să lupte pentru o relație, înseamnă că...”, a afirmat Damaris.

Sebaidin, deranjat de o remarcă a Ralucăi la adresa doamnei Dorina

În urmă cu doar câteva minute, Raluca a spus că Damaris și-a cerut scuze față de doamna Dorina, iar aceasta a îndemnat-o să meargă la biserică pentru că acolo e locul potrivit pentru ea.

Citește și: Mireasa, sezonul 6. Reacții emoționante după plecarea lui Damaris. Raluca a plâns în direct: „E trist”

”Sebaidin a primit o scrisoare în care scria o doamnă, cred de la biserică, și ea nu are voie să danseze, ea nu are voie să nu știu ce... Nu a fost ceva de rău, ea e născută, crescută din părinți creștini și cred că ar fi bine să se ducă la biserică pentru că și la biserică se poate mărita, se poate cununa, așa cum își dorește ea. Poate Sebaidin nu e potrivitul ei. Nu am spus cu nicio răutate chestia asta. Vorbim de biserică, nu ai cum să spui ceva de rău”, a explicat mama lui Sebaidin.

La scurt timp, tânărul a ținut să-i atraga atenția Ralucăi pentru faptul că s-a implicat în această discuție. ”Dar tu pentru că ești o șmecherită și o falsă, normal că tot ce spui și faci este interpretat (n.r. i s-a adresat doamnei Dorina). Unii sunt pe post de moderatori aici în emisiune. La tine (n.r. Raluca) mă refer. Pentru că asta faci, urmărești tot, să nu scapi nimic”, a declarat Sebaidin, vizibil nervos.

Raluca l-a întrebat ce face el în emisiune: ”Să te urmăresc pe tine”. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa, sezonul 6. Reacții emoționante după plecarea lui Damaris. Raluca a plâns în direct: „E trist”... Mireasa sezon 6, 10 octombrie 2022. Roxana era hotărâtă să se despartă de Paul, dar s-a răzgândit după ce s-a întâmplat ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a observat doamna Flori la Andrei Beleuț! Acuzațiile dure pe care le aduce concurentului de la Mireasa
Ce a observat doamna Flori la Andrei Beleuț! Acuzațiile dure pe care le aduce concurentului de la Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Adrian, replică jignitoare pentru Anne, de față cu toți, la Mireasa! Concurenta a început să plângă. Ce s-a întâmplat
Adrian, replică jignitoare pentru Anne, de față cu toți, la Mireasa! Concurenta a început să plângă. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x