Antena Căutare

Mireasa, sezonul 5. Leo și Anda, imaginea pe care toți o așteptau. Fanii sunt în culmea fericirii

Leo și Anda sunt mereu în atenția fanilor. Chiar dacă sunt discreți cu viața personală, atunci când au evenimente în familie, cei doi nu ezită să publice imagini pe conturile de pe social media.

Leo și Anda, imaginea pe care toți o așteptau | Antena 1

Așa s-a întâmplat și acum când cei doi au publicat mai multe imagini de la botezul unei fetițe. Cei doi au participat alături de sora lui Leo și s-au fotografiat împreună. Pare că lucrurile merg foarte bine între cei doi și nimic nu le stă în cale.

Leo și Anda, imaginea pe care toți o așteptau

Anda a arătat foarte bine într-un costum verde, iar Leo a optat pentru o cămașă neagră și un sacou roșu. Fiul doamnei Dana a mai slăbit, după cum au remarcat chiar fanii.

Cei care au văzut imaginile au mărturisit că sunt fericiți pentru cei doi și că se vede cât de bine le merge. De asemenea, au fost oameni care au spus că au plâns alături de doamna Dana atunci când existau probleme în casa Mireasa și că se bucură că mama lui Leo nu a cedat sub presiunea evenimentelor.

Articolul continuă după reclamă

Ce au spus Leo și Anda despre relația lor

La scurt timp de la Finala sezonului 5 Mireasa, Leo și Anda au intrat într-un live pe rețelele de socializare și au vorbit foarte deschis despre cuplul lor. Aceștia au dezvăluit că sunt foarte bine împreună și că se înțeleg de minune.

„Suntem foarte bine. Nu ne-am despărțit. Am văzut și noi aberațiile, dar am ales tăcerea”, au spus foștii concurenți ai sezonului 5 Mireasa.

„Noi am zis că nu apărem până pe 18 iulie online. Ne-au chemat la finală, am ales să nu ne ducem. Noi ne înțelegem foarte bine, nu se întâmplă nimic. Noi momentan locuim la mine, ne-am mutat împreună imediat cum am ieșit”, au mai dezvăluit Anda și Leo.

Speculațiile despre o posibilă despărțire au apărut încă de când aceștia au părăsit competiția, însă au luat decizia de a ignora tot ce se spune și de a-și trăi frumoasa poveste de dragoste cât mai departe de ochii curioșilor, dar și de luminile reflectoarelor.

Mireasa, sezonul 6. Cosmin Munteanu, alături de o tânără superbă. Imaginile pe care toți le așteptau... Mireasa, sezonul 6. Miruna, imaginea care a pus pe jar fanii. Ce a postat pe Instagram: "Avem foc, avem tot, Lângă ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi,
Radu a făcut un pas înainte în cunoașterea cu Alexandra la Mireasa. Sărutul dintre cei doi, "forțat" de Belu:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre experiență
Cum s-a simțit Claudio de la Mireasa după cina specială pregătită de fete. Ce a mărturisit concurentul despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x