Antena Căutare

O simplă răceală sau o alergie? Simptomele prin care le putem deosebi și cum ne putem trata

Răceala şi alergia au manifestări comune, la prima vedere, dar fiecare dintre acestea are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă. Modul în care putem deosebi, dar și ce este de făcut în cazul confirmării existenței unei alergii, a fost explicat, luni, la „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Răceala şi alergia au manifestări comune, la prima vedere, dar fiecare dintre acestea are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă. Modul în care putem deosebi, dar și ce este de făcut în cazul confirmării existenței unei alergii, a fost explicat, luni, la „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Alergia este definită ca o reacție exagerată a sistemului imunitar la substanțe care în general sunt inofensive pentru cei mai mulți oameni.

„Dacă vorbim despre o răceală – avem nas înfundat, secreții, pot să apară strănuturi, dar este implicat și gâtul. Apar usturimi ori dureri de gât, dureri care iradiază spre ureche. Însă, la o alergie, pe lângă nas înfundat, strănuturi, apar și mâncărimi de nas, lăcrimat și mâncărimi de ochi”, a explicat doctorul Raluca Enache, medic primar ORL.

„Primul pas este să ne prezentăm la medicul ORL-ist. Dacă acesta pune diagnosticul de răceală, atunci urmăm tratamentul corespunzător. Dacă simptomatologia rezistă, trebuie să luăm în calcul vizita la un medic alergolog”, a mai explicat doctorul.

Mai multe detalii despre cum deosebim o simplă răceală de o alergie și despre tratamentele recomandate sunt disponibile în clipul de mai sus din emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Cauzele durerilor de cap pe care le trecem cu vederea! Ce remedii naturale fac adevărate minuni... „Am găsit-o în mormanul de trupuri din fața spitalului”. Povestea miraculoasă a unei supraviețuitoare a cutremurului din...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se pregătește pentru Dakar 2026
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să zică | VIDEO
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să...
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x