Alin Alexuc a stârnit hohote de râs cu o declarație despre Mirela Vaida, în timpul unei discuții cu Dani Oțil. Întrebat pe cine ar da canibalilor, fostul concurent de la Asia Express nu a stat pe gânduri și a nominalizat-o pe prezentatoarea emisiunii Acces Direct.
Alin Alexuc, declarație neașteptată despre Mirela Vaida, după Asia Express: „O dăm la canibali ca să scăpăm de ea”
Alin Alexuc și Gabi Torje, câștigătorii Asia Express 2026, au fost invitații lui Răzvan și Dani în platoul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, astăzi, 13 noiembrie. Cei doi au povestit despre experiența trăită în competiție, despre momentele tensionate, dar și despre relațiile pe care le-au avut cu ceilalți concurenți.
Unul dintre cele mai amuzante momente a avut-o în prim-plan pe Mirela Vaida, pe care Alin Alexuc a nominalizat-o într-o glumă despre canibali.
Discuția a pornit de la o provocare lansată de Dani Oțil. Prezentatorul le-a propus celor doi o înțelegere, în care canibalii i-ar fi lăsat în pace dacă le-ar fi dat un om. Răspunsul lui Alin Alexuc a venit imediat și i-a făcut pe cei din platou să râdă.
„Noi, care suntem canibali și îi mâncăm pe alții, inclusiv de fund, vă lăsăm în pace dacă ne dați un om. Nu îl mâncăm, îl facem canibal de-al nostru. Pe cine alegeți?”, a întrebat Dani Oțil.
„Doamna Mirela Vaida. O dăm la canibali ca să scăpăm de ea”, a răspuns Alin Alexuc.
Replica a stârnit hohote de râs în platou.
„Nu se supără”, a mai completat Alin Alexuc.
Dincolo de momentul amuzant, cei doi câștigători au vorbit și despre relația pe care au avut-o cu Mirela Vaida și Oana Tomoiagă pe parcursul competiției.
„De ce vă iubesc ele atât pe voi doi?”, a întrebat Dani Oțil.
Gabi Torje a explicat că relația lor a fost una plină de tachinări, dar că s-au înțeles foarte bine.
„Atâta timp am stat acolo și atâta timp ne-am tachinat. Am încercat să le votăm, nu am reușit. Ne-am tachinat foarte mult și ne-am înțeles atât de bine... Adică ne-am certat la fiecare misiune, dar ne-am înțeles la fel de bine. Nu am înțeles nici noi de ce s-a întâmplat asta, lor le-a plăcut foarte mult de noi pentru că suntem ofticoși. S-au bucurat că ne-au bătut la două jocuri, lucrul acesta a contat foarte mult pentru ele și au zis-o de fiecare dată. Le-a plăcut să concureze cu noi. Au câștigat de două la amulete. Noi am încercat să le votăm de fiecare dată, dar nu am avut cum”, a mai spus Gabi Torje la „Neatza cu Răzvan și Dani”.
Gabi Torje a ținut să lămurească și comentariile apărute în mediul online cu privire la rivalitatea dintre ei și cele două concurente. El a explicat că tachinările nu au fost niciodată răutăcioase și că totul a făcut parte din spiritul competiției.
„Nu a fost niciodată cu răutate, pentru că lumea a mai comentat în social media. Ele nu au fost la ultima șansă decât în primul stage și au mai fost în stage 8, când au și plecat”, a mai spus câștigătorul Asia Express 2026.