Antena Căutare

Horoscop 20 ianuarie 2021. Gemenii învață să aleagă mai bine persoanele din jur, află ce se întâmplă cu Racii

Uranus și Marte se întâlnesc o dată la doi ani, iar această tensiune astrală aduce chiar și război. În istorie avem exemple, cum ar fi Războiul Civil și Al Doilea Război Mondial, când Marte era poziționat lângă Uranus.

Horoscop 20 ianuarie 2021. Taurii se vor dedica trup și suflet carierei, ce se întâmplă cu Leii | profimedia

Cu toate acestea, nu înseamnă că poziționarea celor două planete una lângă alta o data la doi va isca mereu un război. Cert este că trebuie să ne gândim dacă e timpul să ducem bătăliile noastre astăzi sau decizile mai pot aștepta.

Ziua de astăzi este una plină de surprize și deși la nivel global se anunță episoade complicate, de la revolte la probleme cu focul, este recomandat să nu vedem totul așa de negru.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Berbec

Articolul continuă după reclamă

Te poți aștepta la o surpriză de proporții pe plan financiar. Evenimentele neprevăzute ale momentului sunt în strânsă legătură cu salariul, banii, talentele, dar și asul din mânecă. Nu sunt recomandate demersuri financiare cu prietenii.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Taur

Ești grăbit să rezolvi o situație și să trântești ușa în urma ta. Nu ar fi surprinzător dacă ai avea tot felul de ieșiri nervoase și să acționezi chiar agresiv. În plus, este posibil ca o persoană pe care o știi de multă vreme să îți dea o mână de ajutor.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Gemeni

Ai de-a face cu incidente neprevăzute care sunt în strânsă legătură cu trecutul. Îți va fi destul de dificil să te abții să nu răbufnești. Învață să alegi o persoană din toată inima, nu doar cu jumătăți de măsură. Nu o ține blocată lângă tine în funcție de toanele tale.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Rac

În aer miroase a complicații. Pe nepusă masa apar schimbări bruște când vine vorba de prietenii sau cerc social. Unii Raci pot avea o idee măreață și o dau în bară tocmai pentru că sunt nerăbdători.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Leu

Iei în calcul o schimbare radicală în carieră sau te poți trezi că reputația ta să fie zdruncinată din temelii. Este foarte dificil acum să-ți dai seama ce e intuiție și ce este doar un impuls. Așa că înainte să acționezi, pune în balanță toate acțiunile.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Fecioară

Astăzi te enrvează maim ult ca niciodată toți cei care îndrăznesc să te contrazică. În plus, nu ai stare, vrei libertate de mișcare și îți dorești din tot sufletul să excelezi în domeniul tău. O chestiune financiară este din nou în prim plan.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Balanță

În relațiile tale apropiate, tensiunea poate deveni insuportabilă. În plus, se poate întâmpla ceva pe plan intim sau financiar care să te dezechilibreze foarte tare în primă fază.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Scorpion

Dacă vrei să rezolvi o situație ce ține de relația cu partenerul, asociați sau colaboratori, e clar că trebuie să schimbi abordarea. Oamenii se pot comporta astăzi șocant și parcă nu-I mai recunoști.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Săgetător

Un incident de la muncă, o controversă cu un coleg sau o problem de sănătate te scoate din sărite. Nu ajută cu nimic să bați cu pumnul în masă.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Capricorn

Poate că ești nevoit să îți dedici tot timpul unui copil și nu îți mai rămâne nicio clipă pentru tine sua poate că ai un hobby și nu ai cum să te ocupi de el. În plus, nu ar fi de mirare nici ca un iubit să îți taie aripile. Așa că astăzi poți semna o declarație de război.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Vărsător

Ești într-un moment de cotiturp al vieții tale și asta e foarte clar. Ai tot spus că vrei o schimbare și acum că se întâmplă, bați speriat în retragere. Alți Vărsători încheie acum un curs și o iau într-o direcție nouă.

Horoscop 20 ianuarie 2021 Pești

Știi și simți că în spatele unei discuții este mai mult decât ți se spune. Și tocmai pentru că nu sunt date o data cărțile pe față și ești luat prin învăluire, fierbi de supărare. Atenție astăzi și cum conduci.

Rețetă de gnocchi cu spanac și osso buco, gătită de Chef Nicolai Tand la Neatza cu Răzvan și Dani... Prognoza meteo 20 ianuarie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă: Tiago și Gabriela”
Dani Oțil, surpriză emoționantă de ziua lui: „Ți-am adus motivele pentru care evoluția ta este una evidentă:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x