Antena Căutare

Amenzi uriașe pentru cei care își deranjează vecinii! Care sunt noile reguli

Atenție, români! Dacă ai vecini gălăgioși sau dacă ești chiar tu cel care primește des reclamații de la ceilalți locatari, atunci află că vinocații riscă acum sancțiuni grele!

Pentru cei care-și deranjează constant vecinii, în timpul orelor de liniște sau chiar în afara lor, precum și pentru petrecerile private care devin prea gălăgioase, deputații au adoptat miercuri un proiect legislativ cu sancțiuni contravenționale mai aspre.

Mai exact, repetarea faptelor în 24 de ore va aduce amenzi mult mai mari contravenienților și polițiștii vor putea obliga vinovații să presteze inclusiv activități în folosul comunității.

Mădălina Vasile, reporterul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, a stat de vorbă cu un avocat despre noua lege ce a fost deja publicată în Monitorul Oficial și care va intra în vigoare începând de anul viitor, adică pe 26 ianuarie 2020.

„Nu o să scăpăm doar de vecinii gălăgioși, ci și de orice zgomot care ne deranjează, de orice zgomot din jurul locuinței noastre. Zgomotul de bormașină, de exemplu, trebuie să fie constatat de organele competente (polițiști). Dar nu o să ne închipuim că o să stea polițiștii cu aparate speciale de măsurat decibelii. Pe de altă parte cred că nu o să mai vedem acest fenomen al petrecerilor la bloc sau al nunților la cort. Amenda este de la 2000 până la 3000 de lei dacă îți deranjezi vecinii. Dacă repeți greșeala în decurs de 24 de ore, atunci sancțiunile ajung de la 3000 la 6000 de lei!

Va exista posibilitatea pentru vinovat ca la a doua abatere, dacă nu poate plăti amenda, să aleagă munca în folosul comunității”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Urmărește materialul celor de la Neatza cu Răzvan și Dani ca să afli mai multe detalii despre acest subiect.

S-au ridicat gradele în termometre pentru domni! Exerciții pentru fesieri sexy, cu Diana Stejereanu! Cum să ai un poster... Dezvăluire uriașă! Răzvan şi Dani participă în sezonul următor Asia Express? ”Cu fața asta a ta primesc...”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri niciodată”
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x