Antena Căutare

Recomandări pentru deplasările cu mașina în concediu. Ce trebuie să facă șoferii care își pierd actele în vacanță

Valentin Ioniță, comisar șef în cadrul Direcției Rutiere a Poliției Române, explică la Neatza cu Răzvan și Dani ce trebuie să știm înainte de a pleca cu mașina la drum, în concediu.

Valentin Ioniță, comisar șef în cadrul Direcției Rutiere a Poliției Române, explică la Neatza cu Răzvan și Dani ce trebuie să știm înainte de a pleca cu mașina la drum, în concediu.

Fie că plecăm în vacanță, fie că plecăm pe o distanță scurtă, trebuie să ne asigurăm că mașina cu care am plecat la drum corespunde datelor tehnice, obligatoriu să ne verificăm documentele și totodată să sporim atenția în momentul în care apăsăm pedala de accelerație spre destinație.

În special trebuie să se verifice sistemul de rulare, care este cel mai important în această perioadă, având în vedere temperaturile extreme. De asemenea, trebuie să ne informăm bine despre condițiile de meteo rutiere, la plecarea pe traseul dorit.

Nerespectarea regimului legal de viteză, nepăstrarea distanței între vehicule, având în vedere și intensitatea de trafic, efectuarea manevrei de depășire fără respectarea condițiilor acestei manevre, dar și neatenția la conducere, repectiv folosirea telefonului mobil, sunt doar câteva greșeli care conduc la pierderea vieții sau a sănătății corporale a participanților la trafic.

În cazul în care vă pierdeți actele trebuie să vă adresați celei mai apropiate secții de poliție care este competentă să facă demersuri în sensul identificării și acordării sprijinului.

Istoria s-a scris altfel! Toată lumea asculta Genius în anii '90: Pe vremea aia nu se dansa pe Maluma... Simona Halep s-a întors în România. Iată ce mesaj le-a tansmis fanilor campioana de la Wimbledon...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Cel mai longeviv matinal, Super Neatza cu Răzvan şi Dani, îşi mută studioul la plajă înainte de vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri niciodată”
Ramona Olaru, în lacrimi la Neatza! Sora ei i-a făcut o surpriză în direct, de ziua sa: „N-am avut petreceri...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Outfituri de festival fără ”dacă” și cu ”parcă”
Outfituri de festival fără ”dacă” și cu ”parcă” Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x