Antena Căutare

Codul Rutier se schimbă! Scade numărul de puncte de penalizare la care se suspendă permisul, pentru o categorie de șoferi

Codul rutier s-ar putea schimba astfel încât numărul de puncte de penalizare la care se suspendă permisul să scadă, pentru o categorie de șoferi, potrivit unui proiect legislativ.

Codul Rutier s-ar putea schimba astfel încât numărul de puncte de penalizare la care se suspendă permisul să scadă, pentru o categorie de șoferi, potrivit unui proiect legislativ.

Proiectul de completare a Ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptat de Senat şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

În proiect se propune suspendarea permisului pentru posesorul cu o vechime mai mică de un an de zile la cumularea a 12 puncte de penalizare, nu 15, ca în cazul celorlalţi şoferi.

De asemenea, proiectul prevede ca șoferii să poată cere anularea a două puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre urmările grave ale neatenţiei în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit propunerii legislative, în cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic.

„Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de şase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranţei rutiere se va face în structurile şi la partenerii aprobaţi de Poliţia Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare”, se mai precizează în amendamentul semnat de senatorul liberal Mario-Ovidiu Oprea.

Iniţiatorul susține că această măsură este o practică întâlnită şi în alte state, cu rezultate îmbucurătoare în ceea ce priveşte corectarea voluntară a unor acţiuni greşite la volan.

„Pedepsirea încălcării Codului rutier este astfel dublată de educaţie rutieră şi conştientizarea pericolului pe care îl constituie comportamentul greşit la volan”, se arată în expunerea de motive.

„Este vital pentru aceştia, care au urmat de puţin timp cursurile teoretice şi practice ale unei şcoli de şoferi, să conştientizeze importanţa celor învăţate şi respectarea regulilor în trafic”, a mai explicat iniţiatorul.

Parlamentarii mai arată că această măsură este o practică întâlnită şi în alte state, cu rezultate îmbucurătoare în ceea ce priveşte corectarea voluntară a unor acţiuni greşite la volan.

Atenție, șoferi! Cum scapi de punctele de amendă sau de suspendarea permisului... Accident mortal la Arad! Un bărbat a zburat prin parbriz, după ce o șoferiță nu a acordat prioritate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) iCAUR V27 în acțiune: prima experiență de condus în România
(P) iCAUR V27 în acțiune: prima experiență de condus în România
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x