Antena Căutare

Încă o schimbare pentru șoferii cu permisele suspendate. Legea e mai blândă începând din 2019!

Şoferii care au permisul reţinut vor putea să reducă perioada suspendării dreptului de a conduce mult mai uşor, de câte ori vor ei, fără limite de timp.

Şoferii care au permisul reţinut vor putea să reducă perioada suspendării dreptului de a conduce mult mai uşor, de câte ori vor ei, fără limite de timp. Într-un proiect care a trecut astăzi de Camera Deputaţilor se aduc modificări legislaţiei rutiere din care dispar anumite condiţii care-i împiedicau pe mulţi dintre şoferi să reducă perioada de suspendare de la 90 sau 60 de zile la 30 de zile.

Vorbim, în primul rând, despre şoferii care nu au fost implicaţi în accidente cu victime sau nu au dobândit dosare penale în urma încălcării legislaţiei rutiere. Acum, pentru cei.mai cuminţi, dar care au greşit, voi explica prin comparaţie. Cum e acum. Pentru a beneficia de reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 sau 60 de zile la 30 de zile trebuie să îndeplinim şase condiţii importante.

Proiectul noi prevede câteva modificări. Ies din schemă primele două condiţii, deci un şofer cu permisul suspendat va putea cere de câte ori vrea el să dea testul de reducere a pedepsei şi. va beneficia de acest lucru dacă îl trece. Rămân condiţiile de a nu fi consumat alcool, de a nu fi acumulat punctele de penalizare şi de a nu fi începător. Se adaugă două condiţii importante, nu veţi beneficia de reducerea pedepsei dacă aţi forţat trecerea căii ferate cu barieră şi nu veţi avea voie să cereţi reducere, decât o dată pe ani, dacă aţi întrecut viteza legală cu peste 70km pe oră când vi s-a suspendat permisul. Proiectul va intra în vigoare când şi dacă îl va promulga şi Preşedintele.

ANAF scoate la licitație mașini confiscate. Volkswagen Passat cu mai puțin de 1.000 de euro, pe lista din iunie... Autobuzul cu hidrogen, la București. Poate fi alimentat în doar șapte minute şi nu poluează deloc...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Acciza combustibil în 2026. Impactul creșterii costurilor
(P) Acciza combustibil în 2026. Impactul creșterii costurilor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Șoferii începători nu vor mai putea conduce mașini puternice în primii doi ani. Ce schimbări aduce Codul Rutier
Șoferii începători nu vor mai putea conduce mașini puternice în primii doi ani. Ce schimbări aduce Codul Rutier
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13 Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x