Antena Căutare

Aceasta este zona din București unde mașinile sub Euro 3 NU vor mai putea intra! Cum vor fi prinși cei care vor încălca noile reguli

Zona din București unde mașinile poluante sub Euro 3 nu vor mai putea intra a fost prezentată, miercuri, de reprezentanți ai Primăriei Capitalei. Aceștia au precizat cum vor fi prinși cei care vor încălca noile reguli.  

Zona din București unde mașinile poluante sub Euro 3 nu vor mai putea intra a fost prezentată, miercuri, de reprezentanți ai Primăriei Capitalei. Aceștia au precizat cum vor fi prinși cei care vor încălca noile reguli.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vrea să introducă o vinietă electronică de 10 lei/zi sau 1.900 lei pe an pentru mașinile care nu sunt înmatriculate în București și Ilfov și care doresc să circule în oraș. Mașinile non-euro, Euro 1 și 2 nu vor mai avea deloc acces în zona centrală a orașului, iar cele cu normă de poluare Euro 3 vor avea accesul permis numai în urma achiziţionării unei viniete electronice de 75 de lei/luna și 900 lei pe an.

„Cercul vinietei C (de la Centru, n.r.) este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiaţaVictoriei – Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti şi P-ţa Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22 va fi interzis accesul fără achiziţionarea acestei viniete de către cei care au intenţia să tranziteze oraşul şi nu sunt înmatriculaţi în Bucureşti, cât şi de cei care sunt în Municipiul Bucureşti şi Ifov”, a anunţat, miercuri, Mihai Teodorescu, directorul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.

Cum vor fi prinși cei care nu respectă regulile

Articolul continuă după reclamă

Monitorizarea acestui sistem se va face cu camere video, a precizat Mihai Teodorescu.

„Acest sistem de monitorizare în ambele zone va cuprinde peste 194 de camere. Zona Centrală va avea 58 de camere în 28 de intersecţii, iar zona B va avea 49 de intersecţii cu 136 de camere”, a spus Teodorescu.

Potrivit acestuia, vinieta pentru București va fi electronică şi se va achiziţiona prin intermediul unei aplicaţii, prin SMS şi de la fiecare benzinărie.

„La fiecare intrare, la fiecare penetraţie din Municipiul Bicureşti vor fi montate camere, conectate la un sistem electronic, care va monitoriza întreg traficul din oraş, şi va indentifica numere de autoturisme care vor fi transmise către Poliţia Locală, într-un sistem centralizat. Amenzile pot veni acasă, la proprietar”, a explicat şi Sorin Chiriţă, city manager.

Gabriela Firea a anunţat, miercuri, acest proiect, ce ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020.

„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi zona metropolitană, adică judeţul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală, vor trebui să facă dovada că şi-au achiziţionat o vinietă pe Bucureşti, Oxigen B unde B vine de la Bucureşti, care va costa pentru o zi 10 lei, pentru un an 19 milioane (1900 lei noi). Celelalte intervale vor fi prezentate de către directorii de specialitate. Mă refer la maşini înmatriculate în celelalte judeţe şi în alte ţări, inclusiv Bulgaria", a spus Gabriela Firea.

„Cât priveşte aceste autoturisme neînmatriculate în Bucureşti sau Ilfov, dar care au un grad mare de poluare, adică Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei. Directorul Direcţiei Transporturi va prezenta perimetrul la care mă refer, zona care este cea mai poluată şi care ne aduce cele mai multe neplăceri din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. În ceea ce priveşte autoturismele înmatriculate în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov, acestea vor avea accesul interzis dacă sunt poluante de asemenea în zona centrală începând cu 1 ianuarie 2020, adică peste câteva luni, şi mă refer la maşinile Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, iar autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, vor trebui să plătească o vignetă, vigneta Oxygen C, acest C- de la Centru", a completat edilul.

Gabriela Firea a precizat, miercuri, că proiectul privind interzicerea maşinilor sub Euro 3 în centrul Capitalei va fi extins pentru tot oraşul. Interzicarea accesului precum şi plata unei viniete pentru intrare în oraş nu se vor impune în weekend, noaptea şi în zilele de sărbătoare legală.

„Aceste maşini nu vor mai avea ce căuta în Bucureşti şi într-o zi nu vor mai avea ce căuta. Începem cu zona centrală pentru că aşa este normal, aşa este european, şi aşa s-a întâmplat în toate capitalele. Dar dacă noi acum căutăm unde vor parca cei care au maşini care ne omoară, adică non Euro, 1 şi 2, şi noi să le găsim lor loc de parcare (...) Eu zic că nu ăsta este sensul. Sensul este de a da un avertisment celor care au aceste autoturisme, că azi nu mai pot să intre în centru, dar uşor- uşor, făcând atât de rău oraşului, lor, şi semenilor, nu prea mai au voie să circule”, a precizat, miercuri, Gabriela Firea.

Cele mai fiabile 5 SUV-uri SH în România... Programul Rabla Clasic, disponibil din nou, începând din 19 august; bugetul a fost suplimentat cu 135 de milioane de lei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) iCAUR V27 în acțiune: prima experiență de condus în România
(P) iCAUR V27 în acțiune: prima experiență de condus în România
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x