Antena Căutare

Fostul ministru al Comunicaţiilor Marius Bostan: "O vânzare a Telekom România către o companie din Rusia este de neacceptat"

Fostul ministru de resort Marius Bostan arată că un astfel de mod de vânzare rapidă, în grabă, şi un calendar strâns sunt ciudate şi nu protejează interesele acţionarilor Deutsche Telekom, inclusiv ale statului român, precizând că sunt necesare evaluări şi că o operaţiune serioasă de due dilligence nu poate fi efectuată peste noapte.

Orice strategie, orice mod de vânzare rapidă, în grabă, pe "colţul mesei", şi într-un calendar strâns a operaţiunilor Telekom România nu protejează interesele acţionarilor Deutsche Telekom, inclusiv ale statului român, iar o vânzare către o companie din Rusia sau cu legături cu Rusia este de neacceptat, fiind vorba de o infrastructură critică ce ţine de siguranţa şi securitatea naţională, atenţionează Marius Bostan, fost ministru al Comunicaţiilor şi membru în board-ul Telekom din partea statului.

Declaraţia este făcută în contextul informaţiilor despre un exit al Telekom, printr-o vânzare care a atras atât interesul RCS şi al Orange, dar şi al unor entităţi legate de Rusia, respectiv compania rusă ER-Telecom, printre cei mai mari 10 jucători din industria de telecomunicaţii din Rusia, şi Spas Rusev, unul dintre cei mai bogaţi, dar şi controversaţi afacerişti bulgari, având strânse legături cu finanţatori ruşi. Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru News.ro că Spas Rusev, un ”oligarh de dreapta”, personaj controversat, suspectat de legături cu lumea interlopă bulgară, este favorit să preia divizia de mobil a Telekom România.

Fostul ministru de resort Marius Bostan arată că un astfel de mod de vânzare rapidă, în grabă, şi un calendar strâns sunt ciudate şi nu protejează interesele acţionarilor Deutsche Telekom, inclusiv ale statului român, precizând că sunt necesare evaluări şi că o operaţiune serioasă de due dilligence nu poate fi efectuată peste noapte.

El precizează totodată că o vânzare a operaţiunilor Telekom către o companie din Rusia sau cu legături cu Rusia este de neacceptat, fiind vorba de o infrastructură critică ce ţine de siguranţa şi securitatea naţională.

Articolul continuă după reclamă

"Cumpărătorul ar avea acces la date şi informaţii secrete. O vânzare către Rusia sau către grupări legate de Rusia ar afecta în mod direct România", spune Bostan.

De altfel, într-o postare pe propria pagină de Facebook, fostul ministru atenţionează de asemenea asupra pericolului vânzării către Rusia: "Mă întreba cineva zilele trecute dacă influenţa rusească care pare să fie în spatele lui Spass Roussev a reuşit să ajungă acolo sus la Bonn? E adevărat că Vâlcov a fost hotărâtor în această decizie de exit a germanilor şi grecilor? Nu spun decât atât: Dacă Deutsche Telekom şi OTE vând la ruşi, înseamnă că aceştia au mituit pe cineva acolo sus unde nu se avântă decât vulturii. Pentru ca tranzacţia să fie acceptată de români ar trebui să fie prea mulţi trădători la masă. Dacă dorinţa partenerilor din Telekom e să vândă la cozile de topor ale regimului Putin, atunci e momentul ca un Stat Român responsabil să fie pregătit să facă o contra-ofertă şi să ceară sprijin direct de la Partenerul Strategic. Direct şi nemijlocit! Eu am mare încredere că el va veni".

Sursa : news.ro

Omul de afaceri bulgar Spas Rusev, un ”oligarh de dreapta”, personaj controversat, favorit să preia divizia de mobil a T... Bitcoin a scăzut brusc, pierzând 10 miliarde de dolari din valoare în doar o oră, pe fondul incertitudinilor legate de c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x