Antena Căutare

Ministrul Dezvoltării anunţă că au fost retrase de la plată lucrări de 200 de milioane de lei în cadrul PNDL

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, spune că au fost retrase de la plată lucrări de 200 de milioane de lei în cadrul PNDL, urmând ca situaţia să fie reevaluată şi să fie înaintate către minister noi situaţii de plată. El spune că ministerul va plăti doar pentru lucrările efectuate, nu şi pentru cele declarate.

Ion Ştefan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, câte proiecte neconforme în cadrul PNDL a găsit şi la câte a întrerupt finanţarea.

“Ministerul Lucrărilor Publice nu a întrerupt nicio finanţare. A făcut un singur lucru şi el e în derulare şi acum. Am constituit comisii mixte din Corpul de Control al ministrului Lucrărilor Publice şi inspectorii ISC, care au verificat cererile de plată sau Anexa 4 depusă la minister pentru a se achita lucrările executate. Am avut surprize diverse şi neplăcute, lucrări în valoare de 200 de milioane de lei au fost retrase de la plată, urmând în pasul doi, ca antreprenorii, primăriile, UAT-urile să reevalueze situaţia şi să înainteze către minister noi situaţii de plată”, a afirmat Ion Ştefan.

El a precizat că ministerul nu va plăti lucrările declarate, ci doar pe cele efectuate.

“În 2020 Corpul de Control şi-a început din nou activitatea. Începând de luni au mers în opt judeţe din România, din nou echipe mixte şi sperăm să putem să menţionăm la sfârşitul perioadei de control pentru lucrările de anul trecut, să venim cu o situaţie clară în ceea ce se întâmplă în teritoriu. Noi Ministerul Lucrărilor Publice, ne dorim să plătim lucrările efectuate, nu lucrările declarate. Deci, ministrul Lucrărilor Publice, aşa cum a declarat la preluarea mandatului, va efectua, realiza aceste controale în teritoriu pentru a plăti doar ceea ce se lucrează şi s-a efectuat efectiv în teren”, a explicat ministrul Dezvoltării.

Sursa : news.ro

Euro urcă spre 4,78 lei. Francul elveţian continuă ascensiunea şi atinge cea mai mare valoare din ultimii 5 ani... Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Yves Rocher preia Sabon Holdings...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x