Antena Căutare

Președintele CJ Tulcea a anunțat că va fi diriginte de șantier pentru două proiecte cu fonduri europene

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Judeţean Tulcea, a anunţat că va fi dirigintele de şantier pentru două dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din judeţ care se realizează cu fonduri europene.

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Judeţean Tulcea, a anunţat că va fi dirigintele de şantier pentru două dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din judeţ care se realizează cu fonduri europene.

Cele două proiecte în care a decis să se implice președintele CJ Tulcea sunt modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Stejaru – Cerna, respectiv Valea Teilor – Nicolae Bălcescu.

„Mă adresez celor două firme asociate, care au câştigat licitaţia pentru această investiţie, să o trateze cu maximă responsabilitate, în condiţiile în care unul dintre diriginţii de şantier voi fi chiar eu. Îmi doresc să transmiteţi mesajul meu decidenţilor din fiecare companie, pentru că dorinţa cetăţenilor din judeţul Tulcea, dorinţa noastră, a celor care suntem în administraţia publică, este ca aceste investiţii să se desfăşoare într-un timp cât se poate de rapid, fără a afecta calitatea. De asemenea, vom ţine cont de toate aspectele incluse în proiect, calitatea fiind primordială”, a transmis Horia Teodorescu

Curs valutar BNR 29 mai 2019. Cât este azi moneda euro... Case mai scumpe din 2019. Primul efect al modifcării programului Prima Casă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x