Antena Căutare

Sprijin financiar pentru pentru agricultorii care doresc să depoziteze carnea de porc

Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale şi/sau persoanele juridice plătitoare de TVA care au solicitat sprijin financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc au primit 309.500 de euro ajutor de stat de la Guvern

Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale şi/sau persoanele juridice plătitoare de TVA care au solicitat sprijin financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc au primit 309.500 de euro ajutor de stat de la Guvern.

Decizia a fost luată în şedinţa Eecutivului, joi, iar suma alocată, respectiv 309.500 de euro, se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă şi se prefinanţează din sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 din venituri din privatizare.

"De respectivul ajutor financiar beneficiază persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale şi/sau persoanele juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia europeană în domeniu. Ajutorul se acordă pentru cererile depuse începând cu data de 4 ianuarie 2016. Cererile se raporteaza la o perioada de depozitare de 90, 120 si 150 zile. Fiecare cerere trebuie să se refere doar la una din categoriile de produse aflate în anexă şi trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puţin 10 tone produse dezosate şi cel puţin 15 tone pentru celelalte produse. Dupa aprobarea cererii, plata se va face în contul beneficiarului, în termen de 5 zile de la alimentarea contului APIA cu suma solicitată şi aprobată", se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Sprijinul financiar se implementează de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi reţeaua sa teritorială (APIA), instituţie care va pune la dispoziţia solicitanţilor formularistica şi documentaţia necesara aplicării corecte a măsurii de acordarea a jutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc şi elaboreaza metodologia de aplicare a masurii şi ghidul solicitantulu, documente afişate pe site-ul oficial al APIA.

Articolul continuă după reclamă
După tichete de masă şi tichete-cadou, românii ar putea primi şi tichete de bicicletă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x